Ştiri:

Sinaxar 19 Februarie

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinților apostoli Arhip, Filimon și Apfia.

Aceștia au trăit pe vremea împărăției lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiței Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, și acești apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalți credincioși au fugit, iar apostolii au rămas și au fost prinși și duși la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, și nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, și așa l-au ucis cu pietre. Iar sfinții Filimon și Apfia chinuiți fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârșit și ei mucenicește.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Maxim, Teodot, Isihie și Asclepiodota.

Aceștia stând înaintea ighemonului, și neînțelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuși. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toții loviți cu pietre, târâți în niște locuri pline de hățiș și la sfârșit s-au săvârșit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata și a primit învățătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană și din vârstă fragedă dând dovadă de viață virtuoasă, s-a făcut monah și, retrăgându-se prin munți și peșteri, petrecea ca marele Ilie și ca marele Ioan Botezătorul. După câțiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, și strălucind și mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon și a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Și astfel Ravula și cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toți locuitorii de acolo i-au adus la cunoștința lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăției Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanț, care s-a numit Ravula, și a mai întemeiat și alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învățător, fără de mânie, milostiv, iubitor de frați și plin de milostivire către toți. Și cu orice fel de meșteșugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi și al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii și aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.

Așa era fericitul acesta. Și a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Și ajungând la optzeci de ani, și trăind puțin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: "Veniți către Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi". Acest glas auzindu-l a zăcut puțin, și s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioșilor părinților noștri și mărturisitorilor Eugeniu și Macarie.

Pe când, cu îngăduința lui Dumnezeu, împărățea în Bizanț Iulian Apostatul, toți creștinii fugeau și se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă și pe creștini, împotriva voinței lor, îi sileau să facă aceleași desfrânări. Atunci Macarie și Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinși, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinței lui Hristos, și că s-a făcut elin și închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legați cu curele subțiri și spânzurați cu capetele în jos. Și multe ceasuri au fost afumați cu fum iute de gunoi. Apoi roșind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinții să fie întinși goi pe grătar. Iar fericiții ridicându-și ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanțuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniți pentru Hristos; și cântau împreună: "Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului" și se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiți, fraților, departe de locul acesta, că un balaur rău locuiește aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinții le-au zis: arătați-ne nouă peștera în care locuiește fiara. Deci, i-au dus pe ei și le-au arătat de departe peștera. Și plecând genunchii la pământ, fericiții au făcut rugăciune; și îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieșit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Și intrând sfinții în peștera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare și de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiați-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină și despicându-se piatra în două, a ieșit multă apă, din care scoțând sfinții și bând spre îndestulare, s-au ușurat îndată de foame și de sete. Și în ziua a treizecea, sfinții au cerut prin rugăciune să fie sloboziți și să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot și ajungând la desăvârșita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toți cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir și-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir și pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Și de câte ori își punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, și te voi ușura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfățișare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a așteptat două zile nemiruită și nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, și pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putință, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-și cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, și i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta și te vei ușura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei ușura și nimic nu ai făcut. Atunci, ținându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător și dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric și i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te și să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn și a botezat pe fecioară, nemaiținând seamă că era femeie. Apoi mai viețuiește cuviosul alți douăzeci de ani și ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viață e arătată în Noul Limonariu.

Sfânta Maică Muceniță Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinții ei,  Syriga și Angelos Benizelos, s-au făcut remarcați nu atât prin eminență și bogăție, cât mai ales prin credință. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate și așa s-a născut fetița lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinții și-au crescut fiica în dreapta credință și adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soțul ei s-a dovedit a fi un om rău și necredincios, care o bătea și o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soțului ei. 

După trei ani, soțul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovnicește prin post, priveghere și rugăciune. Sfânta a înființat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie și 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulți atenieni fiind făcuți sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulți frați de la sclavie. Odată, patru femei au reușit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunțe la religia creștină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei și au bătut-o, după care au dus-o în fața guvernatorului și au închis-o. În dimineața următoare, turcii i-au dat drumul în fața unei mulțimi, amenințând-o că dacă nu renunță la Hristos va fi tăiată în bucăți.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulțime de creștini care i-au împăcat pe judecători și au reușit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune și priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viață ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia și au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie și plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei mucenițe și l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viață la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro




NEWSLETTER
  Aboneaza-te la newsletter
  pentru a primi prin e-mail
  ultimile noutati
Opinia Publică
Care ar trebui sa fie prioritățile instituțiilor statului pentru județul Botoșani ?
Investiții în infrastructură
Investiții în sănătate
Valorificarea turismului rural
Investiții în agricultură
Atragerea investitorilor străini în județ
Total voturi: 114
Fotografia Zilei

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce mor, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ( I Corinteni 1;18)   citeste tot

Evenimentele Zilei

Sinaxar 11 Decembrie În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpnicul. Cuviosul Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea împăratului Leon cel citeste tot




www.ghe.ro

www.transformatoaredetensiune.ro

www.aquabotosani.ro

www.comunebotosani.ro

www.imobiliarebt.ro