Ştiri:

Sinaxar 16 Mai

În această lună, în ziua a șaisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor sfințitul, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

Fericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu și tot curat făcându-se și arătându-se vas ales și sfințit, s-a învrednicit și de numirea cea adevărată și mare, dimpreună-locuitor și asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locașurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, și ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala și toată slăbiciunea de la oameni.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinți părintele nostru Alexandru arhiepiscopul Ierusalimului, și a sfinților mucenici Avda și Avdiis episcopii, șaisprezece preoți, nouă diaconi, șase călugări și șapte fecioare.

Aceștia mărturisind pe Hristos și propovăduind în Persia, au fost prinși și duși la domnitor; și neplecându-se ei a cinsti dogma persienească, ci mărturisind pe Hristos și felurite chinuri suferind, la sfârșit li s-au tăiat capetele cu sabia și au primit cununile muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Isaachie, Simeon și Vahtisoiu, care prin foc s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea celor din Mânăstirea sfântului Sava, părinți uciși de către Vlemini.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic PapilIn, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Petru cel din Vlaherna, care cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicolae patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufimia, aproape de limanul Neoriei, de la sfânta Dinamis.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Nicolae cel din Mezov, care a mărturisit în Tricala, la anul 1619 și care prin foc s-a săvârșit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro




NEWSLETTER
  Aboneaza-te la newsletter
  pentru a primi prin e-mail
  ultimile noutati
Opinia Publică
Care ar trebui sa fie prioritățile instituțiilor statului pentru județul Botoșani ?
Investiții în infrastructură
Investiții în sănătate
Valorificarea turismului rural
Investiții în agricultură
Atragerea investitorilor străini în județ
Total voturi: 113
Fotografia Zilei

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce mor, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ( I Corinteni 1;18)   citeste tot




www.ghe.ro

www.transformatoaredetensiune.ro

www.aquabotosani.ro

www.comunebotosani.ro

www.imobiliarebt.ro