Acordarea ajutoarelor alimentare comunitare in cadrul PEAD - Planul European de Ajutoare catre persoanele Defavorizate - 2012 | |
În anul 2012 va continua distribuirea de ajutoare alimentare comunitare pentru persoanele defavorizate social, în conformitate cu prevederile HGR nr.600/2009 și HGR nr.950/2012 în cadrul planului P.E.A.D. 2012. (Planul European de Ajutoare catre persoanele Defavorizate).
Beneficiarii acestor ajutoare trimise de Uniunea Europeană în cadrul programului PEAD 2012 sunt familiile și persoanele singure beneficiare de ajutor social, persoanele cu handicap grav și accentuat, pensionarii sistemului public de pensii cu venituri sub 400 lei, șomerii indemnizați și neindemnizați, beneficiarii unor legi speciale (veterani, deportați, deținuți politici, etc).
Categoriile de persoane care vor beneficia de astfel de ajutoare sunt următoarele:
- familiile și persoanele singure care au stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- șomerii înregistrați potrivit prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
- persoanele cu handicap grav și accentuat ( nu si gradul mediu), adulți și copii, neinstituționalizate.
Începând din acest an au fost incluse și persoanele beneficiare ale prevederilor următoarelor legi:
- Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare,
- Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- Legea nr.49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare,
- Decretul Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, OUG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare,
- Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare,
- Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată,
- Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare,
- Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare, ale căror venituri cumulate, obținute exclusiv din aceste legi, se află sub 400 lei/lună.
O persoana beneficiaza de ajutor - produse alimentare - o singura data în cadrul planului si pentru o singura categorie de persoane defavorizate careia îi apartine la data distribuirii ajutoarelor, chiar daca se regaseste la acea data în mai multe dintre categoriile de mai sus.
In cadrul planului anual de distributie 2012– 2013 fiecărui beneficiar eligibil îi revin următoarele cantități de produse alimentare ( unitatea de măsură = KG):
Nr.crt. Denumire produs Handicap Pensii Somaj VMG
1 Făină 14 15 15 14
2 Mălai 4 5 5 5
3. Paste făinoase 0,80 1,20 0,80 0,80
4. Biscuiți 0,50 0,60 0,60 0,60
5. Orez 7,50 7,00 8,00 7,00
6. Ulei 7 7 7 7
7. Fasole 2 1 3 3
8. Mazăre 2.34 1.56 1.56 2.34
9. Bulion 2.40 0.80 2.40 1.60
10. Roșii în bulion 1.60 1.60 1.60 1.60
11. Zahăr 3 4 2 3
Consilul Județean Botosani a început distribuirea ajutoarelor alimentare comunitare către primării. După primirea ajutoarelor, primăriile vor stabili perioada și locul de distribuție catre populație. |