Ştiri:

România are peste 7 miliarde de euro pentru Strategia de Dezvoltare Ruralã 2014-2020Inapoi  

În viitorul exerciþiu financiar 2014-2020 România are la dispoziþie peste 7 miliarde de euro fonduri europene pentru Strategia Naþionalã de Dezvoltare Ruralã. Anunțul a fost fãcut de directorul adjunct al Agenþiei de Plãþi pentru Dezvoltare Ruralã ºi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa. Acesta a mai spus cã APDRP îºi doreºte sã fie simplificate procedurile, dar ºi ca atitudinea reprezentanþilor instituției sã fie schimbatã radical, sã nu mai fie refractarã ºi sã fie cu o mai mare deschidere cãtre beneficiari.


"Avem la dispoziþie pentru investiþii 7,1 miliarde de euro în programul viitor la care se adaugã cofinanþarea naþionalã 20 la sutã, încã 1,4 miliarde de euro. Ne-am gândit sã nu ne mai ducem spre 28 de mãsuri cum am avut în precedentul program 2007-2013, asta ar înseamna o fragmentare ineficientã a sumelor care ne sunt puse la dispoziþie ºi ne-am gândit la ºapte mãsuri unde sã direcþionãm aceºti bani. În momentul de faþã ne gândim sã acordãm sume importante pentru Mãsura 3.22 - dezvoltarea satului românesc, pentru Mãsura 1.21 - dezvoltarea exploataþiilor agricole, pentru Mãsura 1.23 - procesarea produselor agricole, pentru Mãsura 1.12 - instalarea tinerilor în mediul rural ca ºefi de exploataþii, Mãsura 3.13 - încurajarea activitãþilor turistice, Mãsura 3.12 - înfiinþarea IMM-urilor în mediul rural ºi nu în ultimul rând ne vom axa atenþia foarte serioasã spre înfiinþarea ºi consolidarea grupurilor de acþiune localã", a declarat directorul adjunct al APDRP.

Nicolae Popa a mai susținut cã negocierile cu Uniunea Europeanã pe aceste teme vor continua și anul viitor când se dorește și implementarea primelor mãsuri de finanþare din programul 2014-2020. Oficialul APDRP a afirmat cã ar putea exista ºi subprograme care sã încurajeze anumite zone, dând ca exemplu zona montanã, dar ºi unele zone destinate viticulturii, legumiculturii sau pentru creºterea vacilor de carne. De asemenea, Popa a precizat cã se dorește foarte mult simplificarea procedurilor, a documentațiilor proiectelor care trebuie depuse.

“Ne dorim la fiecare oficiu judeþean sã înfiinþãm un fel de birouri unice unde sã dinamizãm procedura de autorizare, vine fiecare reprezentant al instituþiei pentru a termina în câteva zile cu autorizaþiile ºi sã nu mai aºtepte o lunã, douã sau chiar trei. Vrem sã ne schimbãm comportamentul. Am cerut tuturor colegilor mei din teritoriu sã-ºi schimbe radical atitudinea, sã nu mai fie refractarã, sã nu mai fie impulsivã, sã considere beneficiarul un fel de prieten, un fel de colaborator, un fel de partener în aceastã operaþiune complexã a accesãrii de fonduri europene pentru cã obiectivul este comun sã accesãm cât mai mulþi ºi dacã se poate toþi banii veniþi de la Uniunea Europeanã”, a explicat Nicolae Popa.


Sursa : http://www.recolta.eu/romania-are-peste-7-miliarde-de-euro-pentru-strategia-de-dezvoltare-rurala-2014-2020/ 




    Total 1 Comentariu
1
  Adaugat de: JzMxsevRZf
10 August 2014 (00:27)
4bvNp1aV2Pn
I am an B.Tech, electrical peassd out in the year 2006 and ha ving total 5+ years of experience in managing EHV switch yar d and S/S projects in co. like Siemens and L&T-Power.Now I a m doing a stable job at my home town in T&D sector.I have go t a opportunity with GE,Energy in their smart grid venture i n India.Is it the right time to change my track from pure el ectrical field to another field?What is the future prospect of smart grid venture in India?How GE is performing in smart grid projects in India?What is there order booking and orde r execution status in India?Is it the right company to join for smart grid projects specifically for indian market scena rio?
1
    *Toate campurile sunt obligatorii.
  Nume
 
  Titlu
 
  Text
 
NEWSLETTER
  Aboneaza-te la newsletter
  pentru a primi prin e-mail
  ultimile noutati
Opinia Publică
Care ar trebui sa fie prioritãțile instituțiilor statului pentru județul Botoșani ?
Investiții în infrastructurã
Investiții în sãnãtate
Valorificarea turismului rural
Investiții în agriculturã
Atragerea investitorilor strãini în județ
Total voturi: 125
Fotografia Zilei

Epistola întâia cãtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Cãci cuvântul Crucii, pentru cei ce mor, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ( I Corinteni 1;18)   citeste tot

Evenimentele Zilei

Sinaxar 20 Aprilie În aceastã lunã, în ziua a douãzecea, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Teodor Trihina. Acest fericit supunându-se la toatã reaua pãtimire ºi petrecere, îngheþat de frig ºi de ger, îºi citeste tot




www.ghe.ro

www.transformatoaredetensiune.ro

www.aquabotosani.ro

www.comunebotosani.ro

www.imobiliarebt.ro