Gânduri la început de Post - Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Postul în care intrãm s-ar cuveni sã fie pentru noi o conºtientizare a plânsului lui Adam ºi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseþea raiului, pentru ca, trãind durerea îndepãrtãrii de Dumnezeu, sã dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatãlui nostru.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, aºezatã de dumnezeieºtii Pãrinþi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria ºi, deopotrivã, drama libertãþii omului. Preþuindu-ne atât de mult prin faptul cã ne-a creat dupã chipul Sãu, Dumnezeu a sãdit în noi darul libertãþii, posibilitatea de a alege drumul pe care sã-l parcurgem în viaþã: cãtre El sau cãtre neant. Cât de mult doreºte Dumnezeu ca fãptura Sa sã rãmânã în legãturã cu Sine, sã rãmânã în Împãrãþie!...

Libertatea este cea mai mare ºansã, dar ºi cea mai grea povarã. Adevãratul om liber nu este cel care face tot ceea ce voieºte, ci acela care scapã de robia patimilor; adevãratul om liber este acela care devine robul lui Dumnezeu, dobândind astfel, dupã cum spune Apostolul Pavel: „libertatea mãririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).

În Evanghelia care s-a citit ieri la Sfânta ºi Dumnezeiasca Liturghie se aminteºte de faptul cã întotdeauna inima omului este acolo unde se aflã ºi comoara lui: „cãci unde este comoara ta, acolo este ºi inima ta” (Matei 6, 21). Comoara aceasta ar trebui sã nu fie nimic altceva decât împãrãþia cerurilor, pe care o putem pregusta încã din aceastã lume ºi apoi deplin în viaþa cea veºnicã.

Cum însã se poate obþine aceastã comoarã? Evanghelia ºi Apostolul din Duminica izgonirii lui Adam din rai traseazã câteva direcþii sau cãi prin care comoara împãrãþiei cerurilor poate fi câºtigatã: pe de o parte, o inimã iertãtoare faþã de cei care ne-au greºit în viaþã – pentru cã nu poate omul sã parcurgã cu folos cele ºapte sãptãmâni de Post dacã nu-l roagã pe Dumnezeu sã-i dea simþul ºi puterea iertãrii tuturor celor care i-au greºit în viaþã; pe de altã parte, Mântuitorul Hristos ne cere sinceritate ºi deschidere în inimile noastre. Iar Sfântul Apostol Pavel în fragmentul din Epistola cãtre Romani ne spune cã în viaþa omului este de absolutã necesitate dobândirea nejudecãrii aproapelui ºi a curãþiei. Mântuitorul ne îndeamnã, aºadar, la iertare ºi onestitate, Apostolul Pavel ne cheamã la nejudecarea aproapelui ºi la curãþia trupeascã ºi sufleteascã. Acestea sunt, cred, cele patru arme pe care creºtinul este chemat sã le poarte de-a lungul întregii sale vieþi, dar în mod special în timpul Postului Mare.

În întreaga istorie a vieþuirii creºtine - la noi ºi în alte pãrþi ale lumii –, creºtinii adevãraþi, pustnici din sihãstrii sau cei care s-au nevoit în viaþa de familie, au experimentat, au trãit în sufletul lor plânsul lui Adam atunci când acesta a fost izgonit din rai. Au reuºit aceºtia sã înþeleagã durerea lui Adam, suferinþa Evei în momentul în care au trebuit sã pãrãseascã raiul.

Sfântul Siluan Athonitul zugrãveºte în mod grãitor tristeþea trãitã de primii oameni, care, de altfel, este ºi tristeþea oricãrui creºtin care a înþeles ºi a simþit câtã durere pricinuieºte îndepãrtarea de Dumnezeu:

„Sufletul meu tânjeºte dupã Domnul. Pe El îl cautã cu lacrimi. Când eram împreunã cu El, sufletul meu avea odihnã ºi bucurie; duºmanul nu se apropia de mine. Acum duhul rãului a pus stãpânire pe mine. Sufletul meu este hãrþuit. Liniºte nu gãseºte în nimic. Nu pot sã-L uit pe Domnul nici o clipã. Sufletul meu poartã dorul Lui. În mijlocul durerii ridic glasul meu ºi strig: Ai milã de mine, Dumnezeule! Miluieºte-mã pe mine, fãptura Ta”.

Postul în care intrãm s-ar cuveni sã fie pentru noi o conºtientizare a plânsului lui Adam ºi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseþea raiului, pentru ca, trãind durerea îndepãrtãrii de Dumnezeu, sã dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatãlui nostru.

Sã-L rugãm, aºadar, pe Dumnezeu sã prelungeascã în viaþa noastrã acelaºi sentiment de durere trãit de Adam ºi de Eva, dar sã ne dea ºi bucuria pe care aceºtia au dobândit-o atunci când, biruind puterea morþii, Hristos a coborât la iad pentru a le vesti lor ºi tuturor celor de acolo cã porþile raiului s-au deschis din nou, cã drumul cãtre Pomul Vieþii – cãtre împãrtãºirea de viaþa dumnezeiascã – este din nou posibil.

Fie ca aceste douã bucurii – cea a rãstignirii ºi cea a învierii – sã-ºi gãseascã loc ºi în sufletele noastre, pentru ca în noaptea Sfintelor Paºti sã primim cu sete duhovniceascã nespusã chemarea preotului: „Veniþi de primiþi lumina!”.

Articolul este preluat de pe http://www.doxologia.ro