Articolul de mai jos este preluat din cartea "Bucuriile mele " - autor Traian Apetrei.

Angelica Gherman : În 9 ani – 15 „copii”
Veþi lua seama numaidecât ca nu-i vorba de o altã „mamã eroina”. Cei 15 „copii" sunt tot atâtea cârti, manuale auxiliare scrise de învãþãtoarea Angelica GHERMAN, o glorie a ªcolii nr. 13 Botoºani ºi, în general, a învãþãmântului botoºânean, chiar daca nimeni din domeniu nu s-a gândit încã sã-i recunoascã meritele la adevãrata ior valoare.

Farã îndoiala, Angelica Gherman are la activ o performanþa care, foarte posibil, este chiar unicã. În ciuda „dezlegãrii" la scris ºi la editarea de carte, nu cred câ vreun alt botoºânean o reuºit performanþa de a edita, în 9 ani, chiar 15 cãrþi, fie acestea ºi manuale. În paranteza fie spus îmi este greu, chiar imposibil, sã apreciez ce-i mai greu de scris ºi mai preþios - o prozã bunã sau un manual din cele foarte cãutate?!

- Sunteþi, din nou, în clasa I...

- Sunt spre al 34-iea an de cariera, acum în clasa I cu ultima serie - asta numai dacã ministerul nu îmi va mai da dreptul sã predau.

- Vã propun sã vorbim despre „boala scrisului”......

- "Boalã" grea, cine-o capãtã nu mai scapã de ea! Am scris pânã acum 15 manuale auxiliare pentru clasele I - IV.

- ... ºi la edituri importante, în tiraje care mai sã mã uimeascã, într-un sistem absolut capitalist în care cãrþile trebuie sã fie ºi vândute, nu doar sã fie aºezate frumos în raft, pentru ca autorul sã-ºi facã poze pentru posteritate cu cãrþile pe fundalul pozei... ªi pentru cã tot veni vorba, aþi observat cã aproape nimeni nu mai doreºte sã-ºi facã fotografii cu biblioteca pe fundal?

- Mai mult, nu mã preocupã nici difuzarea cãrþilor. La Editura Didacticã, unde am debutat cu o Culegere de exerciþii ºi probleme de matematicã pentru clasele I - IV, când s-a stabilit tirajul, s-a fãcut o comandã pentru 13.500 de exemplare...

- ...care-i o cifrã astronomicã pentru zilele de acum...

- Aºa-i, m-am speriat numai când am auzit cifra respectivã. Dar d-na Carmen Birta, redactor al cãrþii, m-a convins sã facem 15.000 de exemplare, socotind cã voi reuºi sã vând ºi eu 1500 de exemplare la colegii din Botoºani. Fiind fatã de librãreasã, ºtiam cât de greu se vând cãrþile ºi eram puþin speriatã. Am vândut surprinzãtor de uºor cele 1500 de exemplare, dar a fost ºi multã umilinþã la mijloc, fiind ºi „binevoitori" care se îndoiau de calitatea culegerii. Însã. Editura Didacticã era încã de stat, cu specialiºti care o viaþã au fãcut tot manuale ºi care atunci când au avizat cartea, ºtiau ce au în faþã.

Dar sã nu credeþi cã ºi acolo a fost prea uºor!  Cartea fusese verificatã în prealabil de prof. univ. Vasile Tamaº, pe atunci ºeful catedrei de matematicã de la Universitatea din laºi, dumnealui dându-mi un referat pozitiv. Doar cã cei de la Editura Didacticã nici nu s-au uitat la acel referat. Au „puricat" cartea „la meserie", au þinut-o un an de zile acolo, spunând cã este bunã, dar nu în conformitate cu programa ºcolarã, care între timp se schimbase. Dacã aº  fi fost un om lãsãtor, aº  fi spus: „Am încercat, n-am reuºit ºi gata!" Numai cã eu am þinut sã demonstrez celor care nu aveau încredere în posibilitãþile mele de dascãl - cã erau ºi din ãºtia! - cã sunt ºi eu bunã în domeniu! Mã gândeam cã ºi un tiraj de 300 de exemplare ar fi fost ceva... Am pus conþinutul culegerii în concordanþã cu noul curriculum ºi s-au vândut repede toate cele 13.000 de exemplare date în þarã. ªi, culmea, s-au vândut deºi era varã ºi vacanþã, o perioadã în care cartea ºcolarã nu prea are cãutare. Ba mai mult, s-a mai tipãrit o a ll-a ediþie, în 25.000 de exemplare. A urmat ºi o a treia ediþie, cu încã 15.000 de exemplare. De ce se vindea atât de bine o culegere de matematicã? Probabil pentru aceea cã oamenii gãseau ceea ce le trebuia în acea carte.

- Pânã la culegerea în cauzã, aþi mai „comis" ceva în domeniu?

- Nu! Despre context... în 1988 eram cea din urmã  venitã la ªcoala 13. Erau acolo 17 clase I paralele. ªcoala era cea mai mare din oraº ºi chiar din judeþ. Ca orice ultim venit, am primit ºi “clasa ultimului venit”.  Am muncit mult cu acea clasã pentru a demonstra cã ºtiu ºi eu meserie.

- Câþi mai au în ziua de azi orgoliul de a se mândri cu o meserie?

- Munceam cam ca din piatrã seacã cu elevi care nu fuseserã la grãdiniþã, care nu proveneau din medii intelectuale, care nici mãcar nu se exprimau corect... ªi, totuºi, cu acea clasã mi-am dat gradul I ºi chiar cu un preºedinte de comisie deosebit, prof. univ. dr în psihologie la laºi, d-l Tiberiu Prunã. Dar ºi dupã ce am luat gradul I tot au fost mulþi prin preajmã care socoteau cã nu ºtiu meserie cu adevãrat. La comisiile metodice, la cercurile pedagogice erau aduse în faþã tot persoane cunoscute. Abia în clasa a lll-a am reuºit sã þin prima lecþie deschisã, când am demonstrat ceva, dar tot nu atât cât ar fi trebuit. ªi eu tot la „ºi alþii" rãmãsesem. Ori, orgoliul meu era sã demonstrez cã am un loc printre cei buni. Totul a fost aºadar o demonstraþie cã am putut trece de la „ºi alþii" la cei care ºtiu meserie!

Nici chiar prima apariþie editorialã nu a fost apreciatã de unii ca fiind un succes. Imediat s-a fãcut legãtura cu unchiul meu, Alexandru D. Lungu, Dumnezeu sã-l odihneascã! - scriitor, spunându-se cã el mi-ar fi fãcut loc pe la o editurã ºi cã, pânã la urmã, n-am sã vând nici o carte. În timp, am demonstrat cã nu unchiul îmi scria cãrþile! ªi culmea ironiei, eu îmi publicam cãrþile la Bucureºti ºi unchiul la Botoºani.

- Stimatã doamnã, tot insist, ce anume v-a fãcut ca la un moment dat sã vã aºezaþi la masã ºi sã scrieþi ºi sã tot scrieþi?

- Când eram în ºcoala primarã, la Miorcani, mã doream artistã, pentru cã unchiul era actor. Consideram cã are bani mulþi, faimã, îl vedea lumea la cinematograf, îl auzea la radio. Doar cã el mi-a spus dezarmant: „îndreaptã-te tu spre altã meserie, nu actor... Tu sã nu te faci ceea ce sunt eu pentru cã eu sunt! Fã-te ceva în care sã strãluceºti tu!"  M-am vrut apoi profesor de francezã.  Nu s-a putut din felurite motive, deºi tare þineam, cã fusesem, la Dorohoi, elevã a profesorului Simeon Saca. Apoi am zis cã mã fac învãþãtoare, pentru a avea o bucatã de pâine ºi pânã la urmã, ºi profesor de francezã. Doar cã fiind învãþãtoare, am vãzut cã poþi sã fii ºi artist. Cã dacã învãþãtor fiind, nu eºti ºi artist în faþa clasei, þi-ai ratat meseria!

Mã tot întrebaþi cum e cu „boala" scrisului?!  Întâi a fost o necesitate. Fãceam fiºe la clasã ºi m-am gândit sã valorific aceste fiºe printr-o carte. Credeam chiar cã mã voi îmbogãþi. N-a fost sã fiu bogatã din punct de vedere material, dar sufleteºte, da... Cine scrie, are o satisfacþie moralã pe care n-au s-o înþeleagã niciodatã cei din jur ºi care vor privi la respectivul fie cu invidie, fie cu compasiune. Dar de ceva vreme nu mã mai intereseazã pãrerile rãutãcioase ale celor din jur!

Adevãru-i cã atunci când un hobby devine un exerciþiu de fiecare zi, pur ºi simplu nu te mai poþi opri! Tot îþi vin idei. Când scrii, nu te mai gândeºti la ce o sã zicã nu ºtiu cine, nu te mai gândeºti la riscuri. Existã pur ºi simplu o plãcere a scrisului.

- Sunteþi de o vreme vedetã la Editura ELIS. Tot prin Capitalã-i mai „larg"...

- Fiind la Editura Didacticã, mi s-a spus cã sunt cãutatã de o persoanã de la Editura particularã ELIS. Eu nu prea ºtiam Bucureºtiul ºi i-am spus la telefon acelei persoane cã dacã vrea sã mã întâlneascã, sã vinã sã mã ia de unde mã aflam. A venit o „copiluþã", o vreme nici n-am ºtiut cine-i. Noroc de aceea cã eu vorbesc frumos cu toatã lumea. Abia dupã ce ne-am despãrþit, când am citit cartea de vizitã, am vãzut cã stãtusem de vorbã chiar cu directoarea editurii. Mi-a spus cã ar vrea sã lucreze cu mine. între timp, Editura Didacticã a „cãzut", nu mai era subvenþionatã, tipãrea poezii ºi romane de dragoste... mã rog, ceea ce se vindea, numai manuale nu!

La ELIS este o graficianã foarte bunã, directoarea este foarte corectã ºi de atunci am lucrat, în principal, tot pentru aceastã editurã. Fie vorba, raporturile erau ºi cât se poate de fireºti, editura se ocupa de tipãrire ºi difuzare, eu primind un procent din vânzãri. întâi am fãcut contract de editare pe un tiraj. Apoi, la alt tiraj, alt contract, între timp, m-au „curtat" ºi alte edituri.

- Deci este posibil ºi aºa ceva - când este vorba de valoare - orgolioasele edituri din Capitalã cheamã „aleºii" chiar ºi din capãtul þãrii...

- Când Editura Niculescu mi-a spus concret ce aºteaptã de la mine, Editura ELIS mi-a propus un contract pe cinci ani.

Am scos, totuºi, la Editura Niculescu un Dicþionar pentru elevii din clasele I - IV.

- Vã sugerez sã pomeniþi, fie ºi foarte în larg, titlurile apãrute...

- La „Didacticã" - Culegere de exerciþii ºi probleme de matematicã, în trei ediþii. La ELIS -Exerciþii ºi texte pentru consolidarea cunoºtinþelor de citit ºi scris la clasa I - „În þara literelor". Tot la ELIS - Culegere de exerciþii ºi probleme de matematicã - pânã am ajuns la ediþia a VIII-a ºi cu numeroase completãri de tiraj...

- Cred cã la mijloc se aflã un alt record postdecembrist... o mai fi vreo altã carte scoasã în opt ediþii?

- Nu ºtiu, dar asta-i! ªi o ediþie are cam 7 -8000 exemplare tiraj.

- Sute de mii de copii învaþã pe „cãrþile Gherman"...

- ...ºi nu numai din þarã. Dupã cãrþile mele învaþã copii din Republica Moldova ºi copii din comunitatea româneascã din Moscova. Eu n-am fost la Moscova, dar cãrþile mele au ajuns ºi pe acolo...

- Mai ºi oboseºte un autor de manuale?

- Oricum, oboseala-i mare! Când m-am apucat de scris, nu purtam ochelari. Acum am ajuns la +2,5. Dar orice lucru se face cu sacrificiu. Nu zidesc pe nimeni dintre ai mei, precum meºterul Manole. dar ceva tot trebuie sã sacrific ºi eu....

N-am terminat cu titlurile. Am scos o Culegere de exerciþii ºi texte gramaticale pentru clasele II - IV, ajunsã la a IV-a ediþie. A fost ºi o poveste: „Rãzbunarea ursului pãcãlit de vulpe" ºi tot la „Niculescu", împreunã cu doi învãþãtori din Cugir, am scos o Culegere de probleme de matematicã pentru clasele III - IV.

Culegerile mele nu sunt pentru „vârfuri", ci pentru consolidarea ºi îmbogãþirea cunoºtinþelor, totul în ordinea în care sunt lecþiile în manuale. Cu astfel de culegeri, pãrinþii pot controla mai uºor copii, iar copiii îºi consolideazã cunoºtinþele.

- Între timp, s-a dovedit cã „boala" mamei a fost „molipsitoare". Pe câteva coperte vãd ºi numele fiicei...

- Am scos împreunã mai multe cãrþi. Ea -Raluca Mãria - este absolventã de „litere", ceea ce ne-a îngãduit sã facem o selecþie de texte din literatura românã ºi cea universalã - pentru clasele I - IV, cu rostul de a trezi interesul pentru lecturã al copiilor din clasele mici, dar cu utilizare ºi în clasele V - VIII.

Tot împreunã cu Raluca am scos un Dicþionar explicativ ºcolar pentru clasele I - VIII, Dicþionar care a câºtigat o licitaþie la Ministerul Educaþiei pentru a fi cuprins într-un proiect de sprijinire a copiilor din mediul rural.

- Cum se poate rezista în orgolioasa lume a Bucureºtilor ?

- A, nu, orgoliile sunt la Botoºani, nu la Bucureºti. La Bucureºti mi se recunoaºte munca, chiar încearcã sã mã atragã ºi alte edituri - Pan Universal ºi Editura Icar, ale profesorului Niculescu, cel care editeazã ºi culegerile Angelicãi Cãlugãriþa, la concurenþã cu ceea ce fac au. L-am întrebat pe d-l Niculescu de ce vrea sã lucrez ºi eu pentru editura dumisale dacã tot o are pe Cãlugãriþa? Mi-a rãspuns: „Somitãþile trebuie sã fie aici!" Mãgulitor, nu?! Cine mi-ar fi dat la Botoºani un astfel de rãspuns, chiar dacã ºtiu bine cã de la mine ºi pânã la o somitate mai este mult? l-am rãspuns cã deocamdatã rãmân unde sunt, cu toate complexele mele de inferioritate, de altfel, specifice moldovenilor! Dar câtã vreme la ELIS existã sinceritate ºi de o parte ºi de cealaltã, nu vãd de ce aº pleca de aici.

- ªi chiar totu-i un marº triumfal?

- Da de unde! Spre exemplu, n-am câºtigat niciodatã la concursurile pentru manuale alternative! Dar am valorificat materialele respective. Am pregãtit un Abecedar cu care n-am fost admisã în concurs pentru cã nu era gata grafica - problemã ºi de esteticã ºi de didacticã. ªi pentru trei pagini, n-am fost admisã la licitaþie.

Mi-a venit atunci ideea de a face cãrticele auxiliare pentru copiii preºcolari. Au ieºit cãrticele ºi în folosul educatoarelor dar ºi al învãþãtoarelor. Aceste cãrticele sunt: „Miaunica vã ajutã sã dezlegaþi tainele matematicii" - carte care-i familiarizeazã pe copii cu culorile, cu poziþiile spaþiale, cu mãrimile, cu formele geometrice, cuprinzând ºi teste de evaluare. Grafica este cu totul deosebitã. Sânt acolo ºi aspecte de logicã ºi perspicacitate.  Este o carte bunã pentru grupele pregãtitoare ºi pentru elevii din clasa I. Cu o astfel de carte la îndemânã, doamnele educatoare nu mai au nevoie de alte materiale didactice, iar copiii se obiºnuiesc cu munca independentã, pe fondul plãcerii de a colora - simultan cu dezvoltarea gustului estetic.

Apoi - „Cristina descoperã lumea prin imagini ºi texte" - o fetiþã care este purtatã prin toate anotimpurile, pentru a descoperi lumea... Sunt ºi aici exerciþii de perspicacitate. Copila din carte ajunge pânã în prima zi de ºcoalã.

Mi se pare cã-i momentul potrivit sã le rãspund celor care dau un sens peiorativ expresiei „Cãrþile din cãrþi se fac!" ªi chiar au dreptate cei care spun acest lucru. Doar cã ceea ce se adunã din multe cãrþi se prelucreazã cu mintea autorului, se trece prin filtrul personalitãþii acestuia ºi se adaugã ºi ceva din experienþa de viaþã a autorului. Deci, rãutatea cu „cãrþi din cãrþi" nu rãmâne decât o rãutate...

„Miaunica vã ajutã sã învãþaþi alfabetul" - cam tot pentru copiii de grãdiniþã, dar ºi pentru cei de la ºcoalã. Cãrticica este conceputã într-o manierã ineditã, captivantã.

- Ce spun colegii când vã apare câte o nouã carte?

- De regulã, nu le mai spun despre astfel de momente. Nu îmi place sã mã laud. Am avut, la prima carte, o tentativã de a face o lansare de carte dupã toate regulile. Au fost mulþi elevi ºi mari ºi mici ºi foºti elevi, au fost pãrinþi ai elevilor ºi ai foºtilor elevi, dar foarte puþini colegi. Eu mã consolez cu ideea cã poate n-au auzit când i-am invitat ! ªi de atunci n-am mai fãcut lansãri. Nici cu o expoziþie la Casa Corpului Didactic nu am avut succes, cu mai bine de un an în urmã, era o altã directoare.