Sinaxar 31 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei 70: Stahie, Amplie, Urban, Narcis si Apeles.

Dintre acesti cinci Sfinti Apostoli Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de catre Apostolul Andrei, si a zidit si biserica în Arghiropol, la care se aduna nenumarata multime de crestini si-i învata. Si asa vietuind saisprezece ani, cu pace a raposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei si pe multi aducând la credinta lui Hristos, a luat fericitul sfârsit. Iar Sfintii Amplie si Urban, fiind facuti si ei episcopi, tot de acelasi Apostol Andrei: Amplie cetatii Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, si pentru marturisirea în Hristos si a idolilor surpare omorâti fiind de iudei si de elini si-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu. Iar Narcis fiind facut episcop al atenienilor si în multe feluri fiind chinuit, si-a dat si el sufletul lui Dumnezeu, pentru Care si-a varsat si sângele cu osârdie.

Iar Aristobul, a fost hirotonit si acesta pastor al oilor celor cuvântatoare si pe Hristos tuturor propovaduindu-L, a luat fericitul sfârsit al ostenelilor sale celor multe.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Epimah.

Acesta era din Egipt, foarte frumos la fata si locuia la tara, fiind din cetatea Pelusiu. Fiind pârât la guvernatorul Apelian, care chinuia o multime de sfinti în Alexandria si când se facea jertfa idolilor, mergând Epimah cu degrab s-a apucat sa rastoarne jertfelnicul. Deci îndata l-au spânzurat de un lemn si l-au strujit cu unghii de fier si i-au zdrobit oasele cu pietre. Deci stând o femeie acolo, care era oarba de un ochi si cautând fara abatere tot la sfântul s-a facut cu dânsa o minune mare si dorita, ca strujind pe sfântul si rupându-se oarece parte din trupul sau si fiind aruncata în vazduh, a picat picatura din sângele lui în ochiul ei cel beteag si închegându-se picatura, o minune! i se facu lumina si i se facu ochiul sanatos, apoi si capul sfântului s-a taiat.

Tot în aceasta zi, cel între sfinti Parintele nostru Iacov, episcopul Migdoniei, unul din cei 318 Sfinti Parinti din Niceea.

Acest Sfânt Parinte Iacov a fost episcop în Antiohia Migdoniei, careia îi zic si Nisibia si pentru înalta lui virtute, facându-se mare si de minuni facator, a înviat morti cu puterea lui Hristos si a întors pe multi din nebunia idoleasca spre cunostinta dumnezeiasca si pe altii care de frica omeneasca se lepadau de Hristos i-a facut de s-au întors la Dânsul. Si a scris si o carte foarte de folos si a urmat unele din acea carte Teodorit episcopul Cirului în Istoria sa de Dumnezeu iubitoare. Acesta rabdând multe încercari de la împaratii închinatori la idoli si neînduplecându-se, a ajuns pâna în zilele marelui împarat Constantin, de a fost unul din acei trei sute optsprezece sfinti parinti care s-au strâns la Soborul cel dintâi ecumenic si pecetluind si adeverind cu cei ce erau împreuna cu dânsul câte s-au propovaduit acolo cu buna credinta, s-a dus la Constantinopol la marele Mitrofan si comunicând cu dânsul si îngropându-l dupa ce a raposat, s-a întors la scaunul sau si putin traind în urma si luminând cu semne si cu minuni, a raposat întru Domnul.

Tot în aceasta zi, povestirea lui Teodorit episcopul, despre viata si nevointa unui oarecare marturisitor nenumit.

În zilele apostatului Iulian, un tânar oarecare, fecior de preot idolesc, fiind crescut în pagânatate, a trecut în ceata bunilor credinciosi în acest chip: O femeie oarecare vestita în frica lui Dumnezeu si cu vrednicia diaconita, era cunoscuta cu mama sfântului acestuia. Acesta când venea el cu mama-sa înca mic fiind, îl primea si-l îndemna spre crestinatate. Dupa aceea murind mama-sa, mergea la dânsa tânarul si lua obisnuita învatatura. Si întarindu-se cu aceste învataturi ale cinstitei femeii a întrebat-o zicând: "Cum as putea sa scap de ratacirea tatalui meu si sa fiu partas al adevarului, pe care îl propovaduiesti tu?" Iar ea i-a zis: "Trebuie, fiul meu, sa scapi de la tatal tau si sa alegi pe Facatorul si al tau si al lui si sa mergi într-alta cetate, unde vei putea sa scapi de mâinile pagânului împarat". Si ea i-a fagaduit ca-i va purta grija, de va ajunge lucrul acesta la sfârsit. Iar tânarul a zis: "Îmi voi da si sufletul".

Trecând câteva zile, Iulian a venit în Antiohia la Dafne, aducând jertfe de obste cu poporul si împreuna cu dânsul s-a suit si tatal copilului, fiind preot idolesc, ca avea obicei a merge si el cu împaratul. Deci era si copilul cu tatal sau si cu alt frate al lui, ca era slujitor capistei si stropea bucatele împaratesti, caci sapte zile obisnuia de a praznui la Dafne. Iar la ziua dintâi stând înainte copilul la rânduielile slujbei ce avea de presara înaintea împaratului si stropind spurcatele bucate dupa obicei si umplându-se de ura, a fugit si a mers la Antiohia si îndata sosind la acea minunata femeie i-a zis: "Eu m-am tinut de cuvânt si am facut precum am fagaduit, de am venit, iar tu te îngrijeste si de mântuirea mea si de a ta, si împlineste ce mi-ai fagaduit".

Sculându-se îndata, a dus pe copil la omul lui Dumnezeu, la Sfântul Meletie si acesta l-a asezat ca sa se afle sus la locasul lui. Iar tatal sau cautându-si copilul, a înconjurat Dafnele si mergând în cetate a luat aminte în toate par-tile, înconjurând drumurile si cararile ca sa-l afle. Deci, mergând si acolo unde era locasul Sfântului Meletie, cautând în sus, l-a vazut unde se pleca în jos si grabind l-a apucat si l-a pogorât târâs; si aducându-l la casa lui întâi l-a batut cu toiege si i-a patruns spinarea si mâinile si picioarele cu frigari arse. Dupa aceea l-a închis într-o camara si încuind-o pe din afara s-a suit la Dafne. Acestea eu (zice fericitul Teodorit) am auzit povestind om batrân fiind atunci, ca facându-se minunat si plin de dumnezeiescul har, a zdrobit toti idolii tatalui sau si batjocorea slabiciunea lor.

Dupa aceea luându-si seama de ce facuse pentru venirea tatalui sau se ruga lui Dumnezeu sa-i îngaduie sa zdrobeasca încuietorile si sa se deschida usile, ca pentru Tine, Doamne, zicea, am patimit si am facut aceasta. Si zicând eu, zice, aceste cuvinte au cazut încuietorile si s-au deschis usile. Si numaidecât am iesit si m-am dus la acea femeie si ea îmbracându-ma în port femeiesc si tiindu-ma în camera ei, m-a dus iarasi la Sfântul Meletie. Iar el m-a dat în mâna patriarhului din Ierusalim, fiind atunci Sfântul Chiril si asa ne-am dus noaptea în Palestina".

Deci dupa moartea lui Iulian, a povatuit acesta si pe tata-sau la dreapta credinta; si ajungând la batrânete si purtând ranile pe trupul sau si povatuind si pe alti elini spre dreapta credinta. s-a dus si el catre vesnicele locasuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Stefan, Varnava, Trofim, Dorimedont, Cosma. Damian, Sava, Vas, Avramie si cei împreuna cu dânsii.

Tot în aceasta zi s-a savârsit Sfântul Mucenic Pes, fiind lovit cu piatra în cap.

Tot în aceasta zi, Sfintele douasprezece tinere, care înauntrul camarii spânzurate fiind, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Seleuc si Stratonica, împreuna-vietuitori, care de sabie s-au savârsit si pururea izvorasc mir.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Gordian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Epimah Romanul, care de sabie taiat fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii trei Mucenici cei din Melitina, carora zdrobindu-li-se picioarele, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul nou Mucenic Nicolae, care în Hio a marturisit la anul 1754 si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ioan Kochurov, Misionar Ieromartir din America.

Viaþa Sf. Ioan Kochurov, Misionar Ieromartir din America, Preot Mucenic al Revoluþiei Ruse

În 31 octombrie 1917, în Tsarskoye Selo, s-a deschis un capitol nou plin de durere pãmânteanã ºi bucurie cereascã în istoria sfinþilor ruºi, ºi anume Noii Mucenici ai sec. al XX-lea. Acest capitol se leagã de numele pãstorului ortodox rus care a fost printre primii jertfitori de suflet pentru enoriaºi în lupta purtatã împotriva duºmanilor lui Dumnezeu din secolul XX: Arhipreotul Ioan Kochurov.

Pãrintele Ioan Kochurov s-a nãscut în 13 iulie 1871, în satul Bigildino-Surka din provincia Danky, regiunea Ryazan, într-o familie credincioasã cu mulþi copii. Pãrinþii sãi erau preotul  Alexandru Kochurov ºi soþia Ana (Perehvalskaya). Pãrintele Alexandru a slujit aproape întreaga viaþã în Biserica Botezului Domnului din satul Bigildino-Surka, dioceza Ryazan, începînd cu ziua hirotonirii sale în 2 martie 1857, alternînd anii de slujire preoþeascã în parohie cu îndeplinirea obligaþiilor sale ca profesor al legii lui Dumnezeu la ºcoala din sat. Exemplul sãu de viaþã a influenþat existenþa fiilor sãi, mai ales a lui Ioan, care s-a dovedit cel mai sensibil duhovniceºte dintre toþi. Tatãl era în viziunea lor figura radiantã a preotului paroh, plin de smerenie ºi har.

Creºterea ºi educarea preotului Ioan bazate pe tradiþiile de necontestat ale generaþiilor de preoþi îngemãnate cu cãlãuzirea naturalã a omului pe calea credinþei ortodoxe, au întrevãzut un drum clar al tânãrului pe urmele tatãlui sãu în slujirea preoþeascã. Studiile Pãrintelui Ioan (la început în cadrul ªcolii Teologice din Danky ºi apoi la Seminarul Teologic Ryazan) s-au încununat nu numai cu succese remarcabile în învãþarea disciplinelor teologice dar ºi cu exemplul de evlavie în credinþã demonstratã în vremuri nu tocmai renumite pentru trãirea duhovniceascã ºi moralã.
Viitorul preot a absolvit cu succes seminarul în anul 1891. Luînd examenul de intrare la Academia Teologica din Sankt Petersburg, Ioan a devenit student la una din cele mai prestigioase instituþii de învãþãmânt din Rusia. În timpul studiilor la academie, Ioan ºi-a format un drum clar cãtre preoþia de parohie. Chiar din timpul studenþiei Pãrintele Ioan a combinat posibilitatea de a sluji ca preot de parohie cu activitatea de misionar, pe care o considera întruchiparea idealã a unui preot ortodox. Dupã absolvirea academiei în 1895 cu distincþia unui student adevãrat, Ioan a fost trimis la Dioceza Insulelor Aleutine ºi Alaskãi conform dorinþei sale aprinse de a sluji ca misionar.

Curând dupã casatoria sa cu Alexandra Chernisheva, sosirea lui în America protestantã a însemnat ºocul tangenþei cu o viaþã mult diferitã de cea cu care era el obiºnuit în Rusia Ortodoxã. Aflat pentru prima data în SUA, pãrintele a ajuns în New York, un oraº hiper-monden faþã de oraºele ruseºti ortodoxe. Deºi nu stãpânea încã limba englezã, pãrintele s-a adaptat destul de repede la viaþa americanã necunoscutã pentru el pânã atunci, fãrã prea mari complicaþii psihologice sau de altã naturã, primind ajutor din partea comunitãþii ortodoxe new-yorkeze, destul de modestã ca numãr la acea vreme. Trebuie subliniat faptul cã viaþa Bisericii în Dioceza Alaska ºi I-le Aleutine era foarte diferitã de viaþa în celelalte pãrþi ale þãrii, care pe cât era de întinsã geografic pe atât era de sãracã în preoþi. Dar misionarismul ortodox rus exista deja de aproape o sutã de ani în California de Nord, în Insulele Aleutine ºi Alaska, viaþa bisericii fiind condusã prin cumulul unor parohii destul de numeroase, cu resurse financiare semnificative. Dupã mai multe generaþii în America, parohiile s-au acomodat la noua lor viaþã pe pãmânt strãin. Însã viaþa ortodoxã din restul þãrii era doar în fazã incipientã. Era necesarã o activitate de înduhovnicire serioasã din partea clerului pentru a "creºte" parohii ortodoxe normale în pãdurea de ramificãri multiconfesionale a unei populaþii multinaþionale. Tocmai pentru aceastã parte a diocezei a fost destinat pãrintele Ioan, din ziua hirotonirii sale ca preot în 27 august 1895, de cãtre Episcopul Alaskãi ºi Insulelor Aleutine, Preasfinþitul Nicolae.

Începutul activitãþii sale ca preot slujitor de parohie a fost marcatã prin înfiinþarea unei parohii ortodoxe în Chicago în 1892 de Episcopul Nicolae. Numit ca preot paroh la catedrala Sf. Vladimir din Chicago în 1895 din ordinul Sfântului Sinod, Pãrintele Ioan s-a lovit de o viaþã de parohie mult diferitã de cea a parohiilor ortodoxe din Rusia, care erau organizate ºi înrãdãcinate în tradiþii vechi de secole.

Fiind o insulã îndepãrtatã cu viaþã creºtin-ortodoxã, la sute de mile distanþã de celelalte parohii ortodoxe disparate pe teritoriul nord-american, Bisericile Sf. Vladimir din Chicago ºi Trei Ierarhi din Streator la care era afiliatã, aveau nevoie de eforturi eroice din partea tânãrului pãrinte Ioan pentru a le putea stabiliza aºa cum trebuie. Dupã aproape trei ani de la înfiinþare, parohia încã nu ºi-a câºtigat statutul de parohie complet stabilizatã.

Slujind la parohia din Chicago ºi Streator, micã ºi formatã din enoriaºi de diferite naþii, pãrintele a crescut aceºti oameni în credinþa ortodoxã, care nu erau decât niºte imigranþi sãraci, nefiind sprijinit în munca sa de o comunitate bine închegatã, cu suficiente resurse materiale.

Într-un articol publicat în decembrie 1898, Pãrintele Ioan a descris foarte expresiv comunitatea parohialã din Chicago-Streator, astfel: Parohia Ortodoxã a Bisericii Sf. Vladimir din Chicago este formatã dintr-un numãr mic de ruºi originari, din slavi galici ºi unguri, arabi, bulgari ºi aravieni. Majoritatea enoriaºilor sunt muncitori care-ºi câºtigã existenþa nu departe de casã, în suburbiile oraºului. La aceastã parohie mai este afiliatã ºi Biserica Trei Ierarhi din oraºul Streator. Acesta împreunã cu orãselul Kengley se aflã la 94 mile de Chicago ºi sunt renumite pentru minele lor de cãrbune. Parohia ortodoxã de acolo este formatã din slovacii care muncesc acolo ºi au fost convertiþi de la Uniaþi.

Prin caracterul sãu unic, comunitatea de enoriaºi ai parohiei Chicago-Streator cerea din partea pãrintelui Ioan o combinaþie abilã de calitãþi pastoral-liturgice ºi misionare totodatã, care i-ar permite nu numai sã stabilizeze spiritual ºi administrativ parohia, dar ºi sã mãreascã continuu numãrul enoriaºilor prin convertiri ºi prin atragerea la ortodoxie a locuitorilor creºtini diversificaþi etnic din Illinois. Chiar din primii trei ani ai slujirii sale, pãrintele Ioan a adãugat la numãrul enoriaºilor sãi 86 de uniaþi ºi cinci catolici, ajungînd la un numãr de enoriaºi permanenþi de 215 bãrbaþi în Chicago ºi 88 în Streator. Mai existau ºi douã ºcoli de religie active, afiliate la parohii, cu mai mult de 20 de elevi înscriºi, aºa numitele ºcoli de duminicã, cu cursuri în zilele de duminicã de-a lungul anului ºcolar ºi cursuri de zi în timpul vacanþelor.

În activitatea sa, pãrintele Ioan a continuat sã promoveze cele mai bune tradiþii ortodoxe ruse în America de Nord, organizînd frãþii pe lângã cele douã biserici din Chicago ºi Streator, a cãror scop principal era întrajutorarea enoriaºilor pe baza unui program social ºi material de sprijin reciproc, ca membre ale Societãþii Ortodoxe de Ajutor Reciproc. Cu toatã munca laborioasã pe care o desfãºura în parohie, pãrintele Ioan nu-ºi neglija nici responsabilitãþile importante ale diocezei care-i reveneau.  Astfel, în 1 aprilie 1897 pãrintele Ioan a fost ales membru al Comisiei de Cenzori nou constituite pe lângã Dioceza din Alaska ºi I-le Aleutine, pentru a revizui texte în limbile rusã, ucrainianã ºi englezã. În 22 mai 1899, pãrintele a fost ales preºedinte al Comitetului de conducere al Societãþii de Ajutor Reciproc, prin decretul Episcopului Tihon al Alaskãi ºi Aleuþilor, de curând sosit în eparhie.

Rãsplata pentru munca complexã desfãºuratã de Pãrintele Ioan nu s-a lãsat mult aºteptatã. Dupã primul an de slujire preotul a primit înalte distincþii preoþeºti din partea Preasfinþitului Episcop Nicolae.

Unul din principalele obstacole în desfãºurarea normalã a ciclului liturgic la parohia Chicago-Streator era specificul clãdirilor, nepotrivite pentru derularea activitãþii în bisericã. Biserica Sf. Vladimir din Chicago ocupa o parte dintr-o clãdire închiriatã în sud-vestul oraºului. La parterul casei biserica era separatã printr-un perete de bucãtãria ºi camera unui chiriaº, iar la etaj erau mai multe camere mici unde locuia pãrintele cu familia sa ºi cantorul bisericii.  Biserica Trei Ierarhi din Streator gãzduia holul secþiunii ruse a Expoziþiei Mondiale din Chicago.

Însã soluþia pentru rezolvarea problemelor vieþii parohiei pãrintelui Ioan a venit în 30 noiembrie 1898, odatã cu numirea Episcopului Tihon, viitorul Patriarh al Moscovei, în fruntea Diocezei din Alaska ºi Insulele Aleutine.

Îndeplinindu-þi cu râvnã obligaþiile ierarhice, Episcopul Tihon a reuºit încã din primele luni ale numirii sale în fruntea diocezei, sã viziteze aproape toate parohiile ortodoxe împrãºtiate în vastul teritoriu al Alaskãi ºi I-lor Aleutine, cu scopul de a se familiariza cu nevoile principale ale clerului acestei diocese.

Ajungînd pentru prima datã în Chicago în 28 aprilie 1899, Episcopul Tihon i-a binecuvântat pe Pãrintele Ioan ºi pe enoriaºii sãi. În ziua urmãtoare a ºi inspectat un loc de pãmânt potrivit pentru ridicarea noii biserici atât de necesarã pentru parohia din Chicago. În 30 aprilie episcopul a vizitat Biserica Trei ierarhi din Streator ºi a condus slujba de priveghere de la Biserica Sf. Valdimir din Chicago. A doua zi, dupã Sfânta Liturghie, a aprobat procesul-verbal al ºedinþei comitetului întrunit pentru aprobarea construcþiei bisericii din Chicago, comitet prezidat de Pãrintele Ioan.

Dar resursele financiare limitate ale parohiei Chicago-Streator ºi enoriaºilor care erau mai degrabã sãraci, nu i-au permis pãrintelui Ioan sã înceapã prea curând construcþia. Simþind dorul de casã, pãrintele a hotãrât sã viziteze Rusia sa Ortodoxã, cu aprobare din partea episcopului, dupã cinci ani de înstrãinare în America.

Cu gândul la nevoile parohiei care i s-a încredinþat, pãrintele a hotãrât ca în perioada vacanþei din 15 ianuarie pânã în 15 mai 1900, sã strângã bani în Rusia ca sã poatã porni construcþia noii biserici precum ºi al unui cimitir ortodox în oraº. Având succes la donaþii, imediat dupã întoarcerea sa în America a început construcþia. În 31 martie 1902 Episcopul Tihon a condus slujba de sfinþire a fundaþiei bisericii.

Mânat de harul divin ºi cu un simþ practic foarte dezvoltat, Pãrintele Ioan a reuºit sã finalizeze construcþia bisericii în anul 1903, cu un cost total de 50.000 de dolari, bani mulþi la acea vreme.

Sfinþirea noii biserici cu hramul Sfintei Treimi a fost fãcutã de Episcopul Tihon, o adevãratã sãrbãtoare pentru dioceza ortodoxã rusã din America de Nord.  Peste doi ani, la sãrbãtorirea celor zece ani de slujire a Pãrintelui Ioan ca preot, cele mai multe felicitãri i s-au adus pentru construcþia bisericii Sfânta Treime care a devenit una dintre cele mai faimoase biserici ortodoxe din America. "Acest an a fost plin de cele mai vii sentimente, unele dureroase, altele plãcute; un an de interminabile colectãri de fonduri în Rusia, de nopþi nedormite, de nervi greu încercaþi ºi multe neîmpliniri dar iatã dovada grijii dumneavostrã: o bisericã ridicatã prin truda mâinilor, cu aspectul magnific al unui templu ortodox rus care-ºi ridicã crucile strãlucitoare în Chicago, izvorînd pacea ºi dragostea adevãratã în sufletele turmei!"

Pentru activitatea sa deosebitã Pãrintele Ioan a primit Ordinul Sfânta Ana (clasa a III-a) în ziua de 6 mai 1903, prin recomandarea Episcopului Tihon.

În primii nuã ani de slujire, Pãrintele Ioan a fost singului pãrinte slujitor în parohia Chicago-Streator. În acelaºi timp, el a continuat  sã participe activ la rezolvarea diferitelor probleme din viaþa diocezei nord-americane. În februarie 1904, Pãrintele Ioan a fost ales preºedinte al Comisiei de Cenzori de pe lângã Dioceza Alaskãi ºi I-lor Aleutine, în cadrul cãreia era deja membru de 7 ani. În iunie 1905, a fost un participant activ în pregãtirea întâlnirilor clerului diocezei care s-au þinut la Old Forge, sub îndrumarea Episcopului Tihon, unde s-a discutat organizarea primului Sinod al Diocezei din America de Nord ºi I-le Aleutine, pentru prima datã în istorie. În atmosfera solemnã indusã de sesiunea Sinodului organizat în 20 iulie 1905, Pãrintele Ioan ºi-a comemorat primii 10 ani de slujire preoþeascã. Data concretã a aniversãrii a fost 27 august.

În biserica Sf. Mihail din Old Forge, în prezenþa a numeroºi clerici din diocezã, în frunte cu Preasfinþitul (acum sfântul) Rafail, Episcopul Brooklyn-ului, Pãrintele Ioan a fost onorat cu o cruce de aur de pus în piept, iar cuvântul ce l-a pus înainte a oferit o descriere obiectivã a întregii activitãþi pastorale a pãrintelui Ioan în America de Nord. "Direct de pe bãncile seminarului, pãrãsind patria mamã, aþi venit în acest loc strãin ca sã vã consumaþi întregul suflu al tinereþii, toatã forþa ºi harul pentru acea grijã divinã care vã caracterizeazã vocaþia. Vi s-a lãsat o moºtenire grea: biserica din Chicago nu avea locul ei meritat, fiind încropitã într-un spaþiu mizer dintr-o clãdire umedã, aproape prãbuºitã. Parohia, cu legãturile ei slab definite, era formatã din oameni heterodocºi rãsfiraþi prin oraº ºi sfâºiaþi de fiarele sãlbatice. Toate acestea ar fi putut duce un suflet tânãr la deznãdejde dar sfinþia voastrã aþi luat cu curaj pe umeri sarcina de a gãsi scânteia în maldãrul de gunoaie ºi de a aprinde focul sfânt într-un grup mic de credincioºi! Lepãdarea de sine v-a ajutat sã nu bãgaþi în seamã calamitãþile, bolile, locuinþa sãrãcãcioasã cu pereþi ºubrezi ºi podele sparte prin care bãteau toate cele din afarã, punînd în pericol sãnãtatea sfinþiei voastre ºi a întregii familii. Copiii vi-au fost bolnavi, soþia la fel, iar reumatismul cronicizat pãrea sã vã doboare nãdejdea ºi sã vã sece toatã energia. Vã mulþumim ºi pentru o altã faptã mare care este o nestematã nepieritoare în cununa de laudã pentru cei zece ani de slujire preoþeascã, ºi anume activitatea plinã de sacrificii în funcþia de preºedinte al îndrãgitei noastre Societãþi de Binefacere, în funcþia de cenzor al tipografiei noastre misionare iluminãtoare ºi eforturile depuse pentru organizarea parohiilor din Madison - Illinois ºi Hartshorne din Oklahoma. În completarea tributului adus sfinþiei voastre, dorim sã amintim ºi alte aspecte care accentueazã valoarea muncii sfinþiei voastre ºi a rezultatelor, implicit. Depãrtarea parohiei din Chicago v-a rupt de fraþii d-voastrã din America, deprivîndu-vã în toþi aceºti ani de ºansa de a vã întâlni cu preoþii fraþi întru credinþã, fiindu-vã cenzurat  tocmai elementul care încoroneazã viaþa ºi activitatea de misionar. Cât de dureroasã a putut fi aceastã izolare pe care aþi simþit-o mai ales atunci când aþi fost nevoit sã vã botezaþi propriii copii, în lipsa altori preoþi ortodocºi în apropiere... Fie ca aceastã Sfântã Cruce sã fie mãrturie a iubirii noastre frãþeºti iar imaginea Mîntuitorului pe Cruce sã vã dea puterea sã înduraþi greutãþile, neplãcerile ºi suferinþele care sunt iminente în viaþa unui preot misionar ºi sã vã încurajeze în munca sfinþiei voastre în numele Pãstorului ºi Dãtãtorului de Viaþã, Domnul Nostru Iisus Hristos."

La mai puþin de un an de la aniversarea deceniului de slujire, cele mai înalte autoritãþi bisericeºti i-au oferit Pãrintelui Ioan unul dintre cele mai prestigioase ordine bisericeºti care au încoronat merituoasele sale eforturi din cadrul diocezei Americii de Nord ºi I-lor Aleutine. Prin ordinul Sfântul Sinod Pãrintele Ioan a fost ridicat la rangul de arhiepiscop în data de 6 mai 1906.

Acum începea o nouã erã în activitatea de slujire a pãrintelui Ioan. Ca unul dintre cei mai respectaþi arhiepiscopi din diocezã, fiind mult apreciat de Episcopul Tihon pentru activitatea sa pastoralã deosebitã, Pãrintele Ioan era din ce în ce mai mult implicat în rezolvarea celor mai presante probleme administrative ale diocezei. În mai 1906 pãrintele a fost numit protopop al New-York-ului ºi Statelor Estice iar în februarie 1907 a fost unul dintre cei mai activi participanþi la primul Consiliu Ortodox Nord-American din Mayfield, unde s-a discutat problema convertirilor rapide care aveau loc în cadrul diocezei nord-americane ºi aleutine de la greco-catolici la ortodoxia rusã din America, baza de mai târziu a bisericii ortodoxe din America.

În perioada 1903-1907, parohia Chicago-Streator, ridicatã cu eforturile vieþuitorilor ei, a ajuns una din cele mai înfloritoare parohii episcopale, fiind angrenatã într-un proces de funcþionare prin energia proprie. Dar oricât de satisfãcãtoare au fost eforturile activitãþii sale în America de Nord, Pãrintele Ioan avea un dor nestãvilit de þara sa, pe care a revãzut-o pentru câteva luni de când venise în America. Pe lângã asta, dorind sã dea o educaþie mult mai bunã copiilor sãi, pãrintele a luat în calcul posibilitatea de a se întoarce în þara natalã ºi a-ºi continua misiunea preoþeascã acolo. Ceea ce l-a impulsionat cel mai tare în decizia sa de a adresa o cerere de transfer în Rusia, a fost rugãmintea stãruitoare a bãtrânului sãu socru, preot la dioceza Sankt Petersburg, de a se reîntoarce pentru a prelua frâiele parohiei sale. În urma cererii sale pãrintele a fost eliberat din funcþia sa în cadrul diocezei nord-americane ºi aleutine în 20 mai 1907, pregãtindu-se pentru mutarea înapoi în Rusia. Însã cu o sãptãmânã înainte de plecare, au primit o veste tragicã de-acasã, prin care erau anunþaþi cã tatãl Alexandrei murise.

În iulie 1907, dupã 12 ani de slujire la parohia Chicago-Streator, atât de dragã inimii sale, pãrintele Ioan s-a întors acasã, înfruntînd necunoscutul ce avea sã-l trãiascã în patria mamã, unde a rãmas pânã la sfârºitul slujirii sale ca preot.

Întoarcerea sa în Rusia în vara anului 1907 a însemnat nu numai un nou început ca preot slujitor la dioceza Sankt Petersburg, de alftel cunoscutã lui din timpul anilor studenþiei, ci ºi provocarea aplicãrii cunoºtinþelor sale pãstoreºti, acumulate în America, în domeniul educaþiei teologice. Prin ordinul Consistoriului Bisericii Sankt Petersburg, în august 1907 Pãrintele Ioan a fost numit membru al clerului Catedralei Schimbãrii la Faþã din Neva iar din 15 august 1907 a început sã predea Legea la gimnaziul de bãieþi ºi fete din Narva. Din ordinul ºefului departamentului educaþional din S. Petersburg, intrat în vigoare în 20 octombrie 1907, P. Ioan a fost titularizat pe postul de profesor al Legii lui Dumnezeu în gimnaziul de bãieþi (acest termen vine din lb. rusã ºi se referã la întreaga învãþãturã ortodoxã) fiind angajat ºi ca profesor pentru aceeaºi materie la gimnaziul de fete din Narva, ceea ce a devenit centrul slujirii sale bisericeºti pentru urmãtorii nouã ani din viaþã.

Viaþa simplã ºi provincialã din Neva, cu mai puþin de jumãtate din populaþie ortodoxã rusã, îi amintea într-o oarecare mãsurã Pãrintelui Ioan de viaþa pe care a dus-o în America, unde a avut de a face cu influenþele heterodoxe. Cu toate acestea, activitatea sa ca profesor al Legii Domnului în douã gimnazii în care prevalau indubitabil elementrul cultural rus ºi etosul religios ortodox, îi inducea pãrintelui un sentiment familiar din copilãrie, acela de a respira aerul unei vieþi ortodoxe ruse.

În acei ani, cumulul de ore în clasã era de 16 pe sãptãmânã la ºcoala de bãieþi ºi 10 la cea de fete, ceea ce îl solicita mult, avînd în vedere diferenþa claselor în care preda subiectul foarte vast al Legii lui Dumnezeu, pentru care profesorul trebuia sã cunoascã variatele probleme atât din punct de vedere teologic cât ºi social contemporan. Pe cât cei 12 ani de slujire preoþeascã în parohia Chicago-Streator l-au transformat pe Pãrintele Ioan într-unul dintre cei mai respectaþi pãstori din diocezã, pe atât ce 9 ani ca profesor al Legii lui Dumnezeu (de altfel, fãrã evenimente spectaculoase dar concentrate pe iluminarea spiritualã imparþialã) l-au fãcut pe Pãrintele Ioan cel mai practic profesor teolog ºi cel mai erudit predicator ortodox.  Dupã numai cinci ani de predare a Legii Divine în ºcolile din Neva, Pãrintelui Ioan i-a fost înmânat ordinul Sf. Ana (Clasa a II-a) în 6 mai 1912, iar dupã patru ani, realizãrile pãrintelui în domeniul educaþiei teologice au fost recunoscute prin Ordinul Sf. Vladimir (Clasa a IV-a). Alãturat celorlalte numeroase distincþii de stat ºi clerice, acest ordin al Sf. Vladimir i-a conferit merituosului arhipãrinte dreptul la titlul de nobilitate.

Succesele rãsunãtoare ale Pãrintelui Ioan în activitatea de profesor au fost încununate de satisfacþia pe care acesta o avea la gândul cã toþi cei patru fii ai sãi au putut beneficia din plin de cãlãuzirea sa spiritualã pe toatã perioada cât au fost elevi la gimnaziul din Neva.

Cu toate acestea, alãturi de avantajele de necontestat pe care i le-a adus aceastã nouã perioadã de slujire pastoralã Pãrintelui Ioan, dupã întoarcerea sa pe pãmântul strãmoºesc dupã ani buni de absenþã, exista încã un motiv care nu putea decât sã împovãreze inima unui preot adevãrat cum a fost pãrintele Ioan toatã viaþa lui. Fiind ataºat doar prin aspiraþii la Catedrala Schimbãrii la Faþã fãrã sã fie membru efectiv al personalului cleric, datoritã prestaþiei sale ca profesor la ºcoalã, Pãrintele Ioan a fost frustrat nu numai de postul de conducere a catedralei dar ºi de posibilitatea participãrii sale la viaþa parohialã a catedralei din Narva. Abia în noiembrie  1916, prin hotãrârea Consistoriului Bisericesc din S. Petersburg pãrintele Ioan a fost numit al doilea preot paroh în postul care era atunci liber la Catedrala Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo, împlinindu-ºi dorinþa de a redeveni preot paroh la el acasã.

Tsarskoye Selo, devenit intruchiparea unei epoci întregi din istoria culturii ruse, îmbina armonios calitãþile unui oraº provincial liniºtit cu cele ale unei capitale rãsunãtoare cum era S. Petersburg. Catedrala Sf. Ecaterina avea locul ei special în oraº, fiind cea mai mare dintre multele biserici parohiale majoritatea aparþinãtoare curþii imperiale ºi armatei. Devenind membru al clerului catedralei ºi mutîndu-se cu soþia ºi cei cinci copii acolo (cel mai mare dintre fii, Vladimir, era în armatã la acea vreme), Pãrintele Ioan a primit în sfârºit mult visata ºansã de a fi din nou activ ca preot paroh la una din bisericile cele mai vestite din dioceza S. Petersburg. Primit cu cãldurã ºi reverenþã de turma bisericii Sf. Ecaterina, încã din primele luni, pãrintele, ca slujitor minunat al Sfintei Liturghii dar ºi ca predicator erudit ºi elocvent, a adunat sub cupola Catedralei Sf. Ecaterina ortodocºi din tot oraºul Tsarskoye Selo.

Pãrea ca un astfel de început promiþãtor de care se bucura pãrintele sã îi asigure un viitor de succes în slujirea preoþeascã. Însã odatã cu izbucnirea Revoluþiei din Februarie în Petrograd la doar trei luni de la începerea activitãþii sale la catedralã, oraºul a intrat încetul cu încetul în curentul înºelãtor al evenimentelor revoluþionare.

Revoltele soldaþilor de la sediile militare din Tsarskoye Selo din primele zile ale revoluþiei ºi arestarea familiei regale la palatul Alexandrovsky pe o perioadã de mai multe luni, au atras atenþia unor elemente revoluþionare extremiste. Aceste cercuri au antrenat þara cãtre un rãzboi civil ºi în cele din urmã cãtre o completã scindare politicã internã, a cãrei început a fost marcat de participarea Rusiei la mãcelul din Primul Rãzboi Mondial. Evoluþia evenimentelor au schimbat treptat atmosfera paºnicã a oraºului Tsarskoye Selo, distrãgînd atenþia locuitorilor de la îndeplinirea îndatoririi zilnice de creºtin. Dar ºi în acele luni tulburãtoare mesajul Pãrintelui Ioan continua sã se facã auzit din amvonul Catedralei Sf. Ecaterina, în încercarea de a trezi sentimentele de reconciliere în sufletele creºtinilor ortodocºi din Tsarskoye Selo, chemîndu-i la o percepþie duhovniceascã a vieþii lor sufleteºti, care i-ar ajuta mult la înþelegerea schimbãrilor contradictorii care aveau loc în Rusia.

În octombrie 1917 dupã mai multe zile de la acapararea puterii de cãtre bolºevici în Petrograd, efectele s-au resimþit ºi în orãºelul Tsarskoye Selo. În încercarea de a scoate din oraº trupele Gen. Paul Krasnov Cossack, încã loiale Guvernului Provizoriu, grupurile Armatei Roºii (formate din soldaþi ºi marinari acoliþi ai bolºevicilor) veneau dinspre Petrograd. În dimineaþa de 30 octombrie 1917, orpindu-se la intrarea în oraº, forþele bolºevice au atacat cu artileria oraºul Tsarskoye Selo. Locuitorii de aici, ca ºi cei din întreaga Rusie, încã nu înþelegeau cã þara lor se afla în pragul unui rãzboi civil. În tumultul creat, oamenii alergau la bisericile ortodoxe, inclusiv la Sf. Ecaterina, sperînd sã gãseascã liniºtea în rugãciuni ºi slujbe, precum ºi în predicile preoþilor direct legate de tragicele evenimente. Tot clerul bisericii Sf. Ecaterina a rãspuns prompt la nevoile duhovniceºti ale locuitorilor oraºului. Sub turlele bisericii înþesate de creºtini s-a fãcut auzitã o predicã specialã pentru susþinerea ideii de stopare a rãzboiului civil. Mai târziu, protopopul catedralei, arhiepiscopul N. Smirnov, împreunã cu alþi doi preoþi, Pãrinþii Ioan ºi Steven Fokko, au hotãrât sã organizeze o procesiune sfântã în oraº, cu rugãciuni fierbinþi pentru încetarea fratricidului.

Timp de mai multe zile, ziarul Mesagerul Social al Tuturor Bisericilor Ruseºti, a publicat declarþia unui corespondent al unui ziar din Petrograd, care descria evenimentele astfel: "Procesiunea Sfântã a trebuit sã-ºi schimbe cursul iniþial datoritã unor bombardamente ºi, deºi necunoscutã schimbarea de cãtre locuitori, prezenþa a fost covârºitoare. Plânsul ºi lamentãrile femeilor ºi copiilor înecau cuvintele rugãciunii pentru pace. Doi preoþi au predicat în timpul procesiunii, chemînd oamenii la pãstrarea calmului în încercãrile ce aveau sã vinã. Am înþeles foarte clar cã mesajul preoþilor nu au avut absolut nici o tentã politicã."

"Procesiunea a continuat. Amurgul s-a transformat în întuneric iar lumânãrile pâlpâiau în mâinile credincioºilor. Toatã lume cânta."

"În acel moment trupele lui Cossack se retrãgeau din oraº. Preoþii au fost informaþi de acest lucru ºi au fost întrebaþi dacã nu e momentul sã se înceteze rugãciunea, la care preoþii au rãspuns: "Ne vom face datoria pânã la capãt". "Aceºtia au plecat de la noi iar cei care vin sunt fraþii noºtri. Ce rãu ne pot ei face?"

Pentru a preveni luptele de stradã în oraºul Tsarskoye Selo, comandamentul Cossack continua retragerea trupelor din oraº în noaptea de 30 octombrie iar în dimineaþa urmãtoare forþele bolºevice au intrat în Tsarskoye Selo, fãrã a li se opune cineva. Unul din martorii anonimi ai urmãrilor acelor evenimente tragice a trimis o scrisoare Preasfinþitului Arhipãrinte din S. Petersburg, pãrintele Ornatsky, care el însuºi a fost destinat sã îndure mucenicia din mâinile autoritãþilor pãgâne. Autorul scrisorii vorbea simplu dar profund despre patimile Pãrintelui Ioan, astfel: "Ieri, în 31 octombrie, când bolºevicii au intrat în Tsarskoye Selo cu Armata Roºie, au început sã percheziþioneze casele ofiþerilor militari, fãcînd arestãri. Pãrintele Ioan (Alexandrovich Kochurov) a fost luat ºi dus la marginea oraºului, la Catedrala Sf. Teodor, unde a fost asasinat pentru simplul fapt cã organizatorii procesiunii sfinte se presupune cã s-au rugat pentru victoria armatelor lui Cossack, ceea nu era nicidecum adevãrat. Ceilalþi proþi au fost eliberaþi ieri searã. Astfel s-a nãscut încã un mucenic pentru Credinþa în Hristos. Decedatul, chiar nefiind de mult timp în oraº, a câºtigat dragostea adevãratã a tuturor, mulþi creºtini venind sã-i asculte predicile."

Jurnalistul din Petrograd a reconstruit imaginea terifiantã a martirizãrii Pãrintelui Ioan, prezentînd urmãtoarele detalii: "Preoþii au fost prinºi ºi trimiºi la sediul Consiliului Muncitorilor ºi Reprezentanþilor Soldaþilor. Unul din ei, Preotul Ioan a încercat sã protesteze ºi sã clarifice situaþia. A fost lovit de mai multe ori peste faþã. În þipete ºi vociferãri mulþimea agitatã l-a mutat pe preot la aerodromul din Tsarskoye Selo. Acolo s-a tras asupra preotului nejutorat. Acesta a cãzut doborât, sângele þâºnindu-i peste sutanã. Moartea însã nu l-a luat pe loc. A fost tras de pãr ºi cineva din mulþime a strigat: "Terminaþi-l ca pe un câine." În dimineaþa urmãtoare trupul a fost dus la spitalul palatului. Conform ziarului "Problema poporului", ºeful statului Duma împreunã cu un membru au vãzut trupul preotului dar crucea din piept deja dispãruse...."

Aceste împrejurãri ale morþii de martir a Pãrintelui Ioan, aºa cum le-a prezentat ziaristul, capãtã o semnificaþie spiritualã specialã dacã le punem pe fundalul unor cuvinte rostite cândva de însuºi pãrintele cu 12 ani înainte de moartea sa, care se dovedesc a fi profetice. În îndepãrtata America, la aniversarea deceniului de slujire preoþeascã misionarã, când i s-a înmânat crucea de aur pentru piept, a spus cu patos urmãtoarele: "Sãrut aceastã Sfântã Cruce, un cadou al iubirii voastre frãþeºti pentru mine. Nu vreau sã devin patetic spunînd acum cã nu voiesc sã mã despart de ea nici în mormânt. Aceasta ar suna foarte grandios dar trebuie sã recunosc cã nu ar fi locul ei într-un mormânt. Ea trebuie sã rãmânã pe pãmânt, pentru copiii mei, pentru posteritate, ca o moºtenire sfântã de familie ºi ca dovadã clarã cã frãþia ºi prietenia sunt cele mai sfinte lucruri de pe pãmânt. ...."

Cu acest cuvânt, pãrintele ºi-a exprimat mulþumirea faþã de colegii sãi ºi faþã de enoriaºi, fãrã sã bãnuiascã faptul cã aceastã rugãciune despre frãþie ºi prietenie se va face auzitã de ruºii ortodocºi într-un moment în care dragostea ºi iertarea abia mai existau în Rusia rãnitã, atrãgînd ura nemiloasã a apostaþilor asupra sa, care i-au luat viaþa pãmânteascã ºi i-au furat sfânta cruce din piept, fãrã sã-i poatã însã lua cununa biruinþei pentru mucenicia de creºtin ortodox suferitã.

La începutul lui noiembrie 1917, puterea bolºevicã nu a putut menþine controlul nici mãcar asupra suburbiilor Petrogradului, continuînd starea de teroare la nivel de stat. Deci, într-o societate terorizatã ºi oripilatã, oamenii au cerut sã se facã investigaþii despre execuþia acestui preot ortodox rus. Autoritãþile au încercat sã ducã la bun sfârºit ancheta dar bolºevicii i-au pus capãt, înainte sã se poatã descoperi criminalii Pãprintelui Ioan. Pentru viaþa bisericeascã rusã moartea acestui preot mucenic a avut o semnificaþie deosebitã, trezind reacþii duhovniceºti în inimile majoritãþii laice, clerice ºi ierarhice din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Slujba de înmormântare ºi depunerea trupului în cripta Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo s-a fãcut într-o atmosferã ºocantã, de durere ºi nepuþinþã. Preasfinþitul Beniamin, Mitropolitul Petrogradului, viitorul sfânt mucenic, se afla la Sinodul Ecumenic din Rusia care se þinea în Moscova. La câteva zile de la înmormântare, conducerea diocezei Petrogradului a publicat cu binecuvântarea Mitropolitului Beniamin, urmãtorul anunþ în ziarul Mesagerul Tuturor Bisericilor Ruse:

"Miercuri, 8 noiembrie, a noua zi de la moartea Pãrintelui Ioan Kochurov care a fost ucis în 31 octombrie în oraºul Tsarskoye Selo, se va þine slujba ierarhicã de pomenire la Catedrala Maicii Domnului de la Kazan, la orele 3,00 p.m., în eterna amintire a celui care a fost Arhipreotul Ioan ºi a tuturor creºtinilor ortodocºi care au pierit în conflictul civil din acele zile. Preoþii care nu au slujbe în acea zi sunt invitaþi sã ia parte la slujba de pomenire. Îmbrãcãmintea se cere albã."

"Curând dupã aceastã slujbã oficiatã la Catedrala Maicii Domnului din Kazan, consiliul Episcopal din Petrograd a publicat o proclamaþie adresatã "Preoþilor ºi Consiliilor Parohiale din Episcopia Petrogradului", sub forma primei recunoaºteri oficiale a caracterului martiric al morþii Pãrintelui Ioan, fãcutã în numele Bisericii, dar ºi a primei declaraþii din partea Bisericii de sprijinire a familiilor de clerici ai cãror membri au fost persecutaþi ºi asasinaþi de pãgânii din Rusia. Prin acest document remarcabil de istorie bisericeascã, elocvent ºi smerit în faþa anticipatelor persecuþii viitoare din cadrul bisericii, îmbibat cu realã durere în suflet pentru familia rãvãºitã a Pãrintelui Ioan, conducerea diocezei Petrogradului ºi-a exprimat indignarea faþã de moartea primului sfânt martir din cadrul diocezei.

"Iubiþi fraþi," aºa începea declaraþia consiliului Episcopal din Petrograd, "În 31 octombrie a acestui an, oraºul Tsarskoye Selo a fost martorul muceniciei unuia din pãstorii buni ai episcopiei  Petrogradului, Arhipreotul catedralei locale, Ioan Alexandrovich Kochurov.  Fãrã sã aibã vreo vinã sau ceva sã i se reproºeze, acesta a fost luat din casã, dus la suburbia oraºului ºi împuºcat în câmp deschis de mulþimea îndrãcitã....."

"Consiliul Episcopal din Petrograd a primit aceastã veste cu profundã îndurerare; durerea este amplificatã ºi de realitatea cã, prin dispariþia arhipreotului, în urma sa a rãmas o familie din 6 membri, care nu mai au nici un sprijin, nu au hranã, adãpost sau alte mijloace de subzistenþã."

"Dumnezeu este Judecãtorul celor rãi care au curmat violent o viaþã înfloritoare. Chiar dacã au fugit nepedepsiþi de mâna omului, nu vor putea scãpa niciodatã de judecata lui Dumnezeu. Dar datoria noastrã este sã ne rugãm acum pentru liniºtea acestui suflet nevinovat ºi cu toatã dragostea pe care o avem sã încercãm sã vindecãm rana adâncã lãsatã în inimile sãracilor membri ai familiei martirului. Obligaþia episcopiei ºi preoþilor ei este de a asigura acestei familii condiþii materiale decente de viaþã, de a o întreþine ºi de a asigura o educaþie potrivitã copiilor ei."

"Consiliul Bisericii episcopale, miºcatã de cele mai sensibile sentimente, apeleazã la preoþi, consilii parohiale ºi la toþi credincioºii cu dare de mânã sã ajute în numele Iubirii lui Hristos, aceastã familie sãracã, cu cât poate fiecare, pentru cã nevoia este mare ºi timpul este acum!"

". . . Martiriul sãu este pentru fiecare dintre noi, o amintire vie ºi un avertisment permanent. De aceea trebuie sã fim pregãtiþi pentru orice. Ca sã prevenim aceste situaþii fãrã ieºire, cum este cea de acum, trebuie sã ne pregãtim pentru vremurile de nevoie ºi sã strângem un fond special pentru preoþii nevoiaºi, persecutaþi ºi fãrã sprijin."

"...Consiliul Bisericesc al Diocezei sperã sã gãseascã mijloace de a strânge aceste fonduri, menite sã ºteargã lacrimile orfanilor nefericiþi ºi sã punem început bun pentru întrajutorarea fraþilor noºtri nevoiaºi ...". "A fulgerat, acum e momentul sã ne facem Sfânta Cruce!"

În vizitele sale obiºnuite la episcopie în perioada Consiliului Tuturor Bisericilor Ruseºti care se þine în Moscova, Mitropolitul Beniamin a slujit Sfânta Liturghie în 26 Noiembrie, la praznicul de hram al Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo. "Sfânta Liturghie s-a încheiat cu o disertaþie fierbinte din partea ierarhului, în care a apelat la unitate, iubire ºi frãþie din partea enoriaºilor", scria un corespondent al publicaþiei Mesagerul Tuturor Bisericilor Ruseºti. "Mitropolitul a mai vorbit despre teribila moarte a preotului iubit de la biserica localã, pãrintele Ioan Kochurov. El a subliniat cã, deºi tragic, evenimentul a fost ºi un prilej de reconciliere, prin viaþa pe care ºi-a închinat-o lui Dumnezeu, dînd exemplu de mucenicie." Mesajul a sensibilizat pânã la lacrimi oamenii prezenþi. De la Sf. Liturghie s-a mers la mormântul pãrintelui din catedralã, dupã care mitropolitul s-a întâlnit cu familia îndureratã la casa parohialã.

Astfel, pentru a doua oarã, de aceastã datã prin gura unui ierarh episcopal, care l-a pomenit pe preotul ucis, Biserica Ortodoxã Rusã a prezentat moartea Preotului Ioan ca martiriu.

Preasfinþitul Patriarh Tihon îl cunoºtea bine Pãrintele Ioan de pe vremea când au lucrat împreunã în dioceza Americii de Nord ºi I-lor Aleutine. Astfel, patriarhul a trimis o scrisoare de condoleanþe Alexandrei Kochurova, vãduva pãrintelui decedat.

La exact cinci luni de la moartea Pãrintelui Ioan, în 31 martie 1918, datã la care preoþii uciºi cunoscuþi Sfântului Sinod ajunserã deja la 15, la Biserica Seminarului Teologic din Moscova s-a oficiat prima Liturghie de Pomenire a Noilor Ieromartiri ºi Martiri ai sec. XX din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, de cãtre Preasfinþitul Tihon, alþi patru ierarhi, zece arhimandriþi ºi protoprezbiteri.

În timpul slujbei de pomenire, la rugãciunea pentru adormirea robilor lui Dumnezeu care au pierit pentru credinþa lor în biserica ortodoxã, dupã pomenirea primului ierarh ucis, Mitropolitul Vladimir, a fost pomenit primul arhipreot ucis, ºi anume Pãrintele Ioan Kochurov, care prin moartea sa pãtimitoare deschide galeria Noilor Mucenici Ruºi ai sec. al XX-lea.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.

 Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro