Sinaxar 14 Noiembrie

În aceastã lunã, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slãvitului ºi întru tot lãudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreunã-cetãþean cu Andrei ºi cu Petru apostolii, ºi multã înþelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cãrþile proorocilor ºi feciorelnic în toatã viaþa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul dupã botezul sãu în Galileea, l-a chemat ca sã-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: "Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege ºi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret". ªi alte încã multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arãtãtoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând dupã sorþi pãmântul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu urmãtor lui ºi ajutãtor la propovãduirea Evangheliei. Mai avea încã ºi pe sora sa cea dupã trup, Mariamni, care urma ºi le slujea lor. Deci trecând apostolii aceºtia prin cetãþile Lidiei ºi Misiei ºi propovãduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercãri ºi necazuri au suferit de la cei necredincioºi, fiind bãtuþi, zdrobiþi cu toiegele, prin închisori închiºi ºi cu pietre împroºcaþi.

Dupã aceea a aflat pe iubitul ucenic ºi de Dumnezeu cuvântãtorul Ioan, care propovãduia pe Hristos în Asia. În aceeaºi vreme ºi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pãmânt de elini, prin mijlocul uliþelor cetãþii; dupã aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, ºi aºa fãcând rugãciune, ºi-a dat sfântul sãu suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndatã ce ºi-a dat duhul sfântul apostol, pãmântul s-a înfricoºat ca ºi când ar fi fost însufleþit, ºi a scos înfricoºãtor glas ºi geamãt, ºi s-a despicat ºi a înghiþit pe mulþi din cei necredincioºi. Iar ceilalþi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu ºi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraþi. ªi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevãrata credinþã a lui Hristos; iar moaºtele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aºezând pe Stahie episcop în Bizanþ, a ieºit ºi s-a dus împreunã cu Mariamni în Licaonia.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinþi Pãrintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, fãcãtorul de minuni, care a strãlucit la anii 1340.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a nãscut în anul 1296 în Constantinopol. Tatãl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rãmas orfan. Înzestrat cu abilitãþi intelectuale ºi ambiþie, Grigore a stãpânit toate subiectele de studiu care fãceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaþie superioarã medievalã. Împãratul spera ca tânãrul sã se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (dupã unele surse 1318) devenind novice la Mãnãstirea Vatoped, sub îndrumarea monahiceascã a Pãrintelui Nicodim de la Vatoped (prãznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns ºi a pornit pe calea sfinþeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apãrut în vis ºi i-a promis cã-l va proteja pe calea sa duhovniceascã. Mama ºi surorile lui Grigore au devenit ºi ele cãlugãriþe.

Dupã sãvârºirea Pãrintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovniceascã a Pãrintelui Nichifor iar dupã moartea Pãrintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prãznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapezã ºi apoi a devenit cântãreþ în bisericã. Dupã trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecþiunea spiritualã. De la stareþul mãnãstirii a învãþat meºteºugul rugãciunii neîncetate pe care o practicã monahii, începînd cu marii pustnici ai deºertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul ºi Sf. Macarie al Egiptului (prãznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prãznuit în 12 martie) a dat indicaþii amãnunþite despre activitatea mentalã pentru cei care practicau rugãciunea exterioarã, iar sfinþii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugãciunii minþii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine ºi liniºte se numeºte "isihasm" (de la grecescul "hesychia" care înseamnã calm ºi liniºte), iar practicanþii se numesc isihaºti.

În timpul ºederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul sãu mod de viaþã. În anul 1326, datoritã ameninþãrii invaziei turce, el împreunã cu ceilalþi fraþi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoþeºti cu viaþa de pustnic. Cinci zile pe sãptãmânã le petrecea în liniºte ºi rugãciune iar sâmbãta ºi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe ºi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar ºi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceºti ale tinerilor educaþi conduse de viitorul patriarh Isidor. Dupã reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a gãsit un loc potrivit în care sã vieþuiascã în solitudine, lângã Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulþi cãlugãri, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaþa Bisericii de Rãsãrit, în urma cãrora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanþi apologeþi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învãþatul cãlugãr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logicã ºi astronomie, fiind renumit pentru calitãþile sale oratorice ieºite din comun.  Varlaam a primit o catedrã la universitatea din capitalã ºi a început sã adânceascã studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prãznuit în 3 octombrie), a cãrui teologie "apofaticã" ("negativã", în contrast cu "katafaticã" sau "pozitivã") era în mod egal apreciatã atât în Bisericile de Rãsãrit cât ºi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a cãlãtorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaþa spiritualã a isihaºtilor. Susþinînd imposibilitatea cunoaºterii esenþei lui Dumnezeu, el a declarat cã rugãciunea minþii era o eroare ereticã. În cãlãtoriile sale la Constantinopol ºi Tesalonic, cãlugãrul Varlaam a intrat în dispute cu cãlugãrii, încercînd sã demonstreze natura materialã creatã a luminii din timpul Schimbãrii la faþã a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învãþãturile cãlugãrilor despre metodele rugãciunii ºi despre lumina necreatã vãzutã de isihaºti.

Sf. Grigore, la rugãmintea cãlugãrilor athoniþi, a rãspuns prin admonestãri verbale la început, dar vãzînd cã nu au nici un rezultat, a început sã aºtearnã pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apãrut "Triade în apãrarea sfinþilor isihaºti" (1338). Prin 1340 sfinþii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un rãspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 þinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, ºi anume cã, Dumnezeu, de neatins prin esenþa Sa, ni se descoperã prin energiile Sale direcþionate spre lume ºi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale ºi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat ºi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiþi ºi Varlaamiþi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmã li s-au alãturat discipolul lui Varlaam, cãlugãrul bulgar Akyndinos, precum ºi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împãratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina ºi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cãrui nume însemna "cel care nu face rãu," de fapt a cauzat un mare rãu prin învãþãturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunþa Sf. Grigore ºi pe cãlugãrii athoniþi drept provocatori de tulburãri în cadrul Bisericii. La rândul sãu, sfântul a scris un rãspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însã patriarhul îl susþinea pe Akyndinos ºi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburãrile din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniþã timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat ºi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apãrat cu solemnitate caracterul ortodox al învãþãturilor sale, însã poporul nu l-a acceptat uºor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit sã se mute dintr-un loc în altul. Într-una din cãlãtoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a cãzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creºtini cât ºi rãpitorilor sãi musulmani. Hagarenii au fost uimiþi de înþelepciunea cuvântului sãu, dar musulmanii nu au putut suporta acestea ºi l-au bãtut, ba chiar l-ar fi omorât cu plãcere dacã n-ar fi nãdãjduit într-o rãscumpãrare mare. La un an, Sf. Grigore a fost rãscumpãrat ºi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a fãcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morþii sale, vindecînd mulþi bolnavi. În ajunul morþii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apãrut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: "Spre înãlþimi! Spre înãlþimi!" Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaþa sfântului ºi slujbele adresate acestuia.

Tot în aceastã zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrãslit, iar în Rodos a mãrturisit, la anii 1800 ºi care prin sugrumare s-a sãvârºit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.

 Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro