Sinaxar 30 Noiembrie

În aceastã lunã, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slãvitului ºi întru tot lãudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Acesta era din oraºul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergãtorul ºi Botezãtorul. Apoi dacã a auzit pe dascãlul sãu arãtând cu degetul ºi zicând: "Iatã Mielul lui Dumnezeu cel ce ridicã pãcatul lumii", lãsându-l pe el a urmat dupã Hristos. ªi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se aflã ºi altele multe în Sfânta Scripturã despre dânsul. Acestuia, dupã ce a urmat lui Hristos, când a fost dupã înãlþarea Lui de au luat sorþi apostolul, ºi au mers care într-o þarã, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a cãzut soarta ºi a luat Bitinia ºi Marea Neagrã ºi pãrþile Propontidei ºi Calcedonul, Bizanþul, Tracia, Macedonia ºi pãrþile cele ce ajung pânã la fluviul Dunãrea, Tesalia, Grecia ºi pãrþile Ahaiei, asemenea ºi Aminsos, Trapezunta, Iraclia ºi Amastris. Însã acestea le-a umblat nu aºa degrabã, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare þarã rãbdând multe împotrivã ºi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul ºi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetãþi aducând una la mijloc, voi lãsa pe celelalte celor ce le ºtiu. Cãci mergând acesta la Sinope ºi propovãduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri ºi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru cã acei sãlbatici oameni l-au trântit jos ºi, apucându-l de mâini ºi de picioare, l-au tras grãpiº, ºi cu dinþii l-au scuturat, ºi l-au bãtut cu lemne ºi cu pietre, ºi l-au lepãdat departe de cetate, dar el iarãºi s-a arãtat cu totul întreg ºi sãnãtos de rãni, cu harul Învãþãtorului ºi Mântuitorului sãu.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetãþi ºi oraºe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiþi ºi hersoniþi, apoi s-a întors la Bizanþ ºi acolo hirotonind episcop pe Stahie, ºi colindând celelalte þãri, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului ºi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tãmãduit ºi îndatã toatã cetatea Patrelor, a venit la Hristos. ªi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecatã de cumplitã boalã ºi dobândind grabnicã tãmãduire, a crezut în Hristos, împreunã cu preaînþeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, ºi alþii mulþi ce aveau multe feluri de boli s-au tãmãduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, ºi prinzând pe apostolul Domnului ºi rãstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaþa aceasta. Pentru aceasta ºi el, nedreptul, dreaptã rãsplãtire a luat de la Dumnezeu, cãci cãzând într-o râpã înaltã, s-a risipit. Iar moaºtele apostolului dupã aceea peste multã vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împãratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. ªi au fost aºezate cu ale lui Luca Evanghelistul ºi cu ale lui Timotei în luminata bisericã a Sfinþilor Apostoli.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinþi Pãrintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adicã Etiopia).

În zilele împãratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus sã colinde în India cea mai dinãuntru, având împreuna cu el ºi doi fraþi dupã trup tineri, ale cãror nume erau Edesiu ºi Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca sã ia apã, ºi acolo au cãzut în mâinile tâlharilor ºi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alþii i-au tãiat. Din cei omorâþi, unul era ºi pomenitul filozof. Câþi au rãmas vii, între care erau ºi cei doi fraþi dupã trup, Edesiu ºi Frumentiu, au fost daþi împãratului Indiei.

Deci vãzând împãratul pe aceºti doi tineri ca erau potriviþi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori ºi iconomi împãrãtescului sãu palat. Dar ºi fiul împãratului, care a moºtenit împãrãþia dupã tatãl sãu, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste ºi îndrãznealã. Deci fiindcã ei aveau mare putere la împãratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrãznealã neguþãtorilor ce veneau din pãrþile romanilor ca sã se adune la o bisericã, dupã obiceiul lor, ºi sã sãvârºeascã dumnezeiascã liturghie. Iar trecând câþiva ani s-au dus tinerii la împãratul ºi i-au cerut ca sã le dea lor plata pentru dragostea cea cãtre ei. Iar plata era ca sã-i lase sã se întoarcã în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pãmântul romanilor. ªi Edesiu s-a dus la Tir, ca sã-ºi afle pãrinþii ºi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia cãtre cele dumnezeieºti, decât vederea pãrinþilor sãi. Deci ajungând la Alexandria, a arãtat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc sã primeascã lumina slãvirii de Dumnezeu ºi a credinþei. La aceasta a rãspuns arhiepiscopul Atanasie (cãci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): "Iubitul meu, cine este mai bun ºi mai potrivit decât tine, ca sã alunge din sufletele lor întunericul înºelãciunii ºi sã le pricinuiascã lor lumina dumnezeieºtii propovãduiri?" Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu ºi l-a trimis în India, ca sã lucreze cu plugul învãþãturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca sã meargã spre a-ºi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinþei celei drepte ºi pentru binele aproapelui, lãsându-ºi patria ºi rudeniile, a îndrãznit sã cãlãtoreascã pe mare, pânã ce a ajuns în India.

Iar dupã ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înþelenitele inimi ale indienilor, semãnând în ele sãmânþa credinþei. Drept aceea le-a ºi fãcut vrednice spre rodirea cunoºtinþei de Dumnezeu ºi a faptei bune, având împreunã-lucrãtor harul cel dat de la Dumnezeu. Cãci el, urmând toatã ziua apostoleºtile învãþãturi ºi fãcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaþi îi mântuia ºi tot felul de boalã vindeca, ci ºi din cei ce se împotriveau ºi nu primeau în grabã cele de dânsul zise, iar pe alþii îi da Satanei. Dupã cum a fãcut apostolul, care zice: "Daþi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca sã se mântuiascã duhul lui". Iar pe alþii îi fãcea sã se usuce, ºi altora le orbea ochii.

Drept aceea pentru aceastã pricinã, toþi au primit ºi au rodit în sufletele lor sãmânþa credinþei lui Hristos. Pentru care ºi în puþinã vreme singur sfinþitul Frumentiu, cu ajutorul ºi harul lui Dumnezeu, a botezat toatã latura indienilor. ªi a zidit biserici, ºi a hirotonit preoþi, ºi capiºtile idoleºti le-a surpat, ºi pe idoli i-a zdrobit. Aºadar pentru toate acestea, se minunau toþi ºi însuºi împãratul, ºi zicea sfântului: "Pentru care pricinã, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulþi ani ce ai vieþuit mai înainte împreunã cu noi, nu ai fãcut niciodatã vreun semn ºi minune? ªi acum de unde þi s-a dat þie acest fel de har ºi de putere, iubitule?" Iar fericitul Frumentiu a rãspuns: "Nu este al meu harul, o prea cinstiþilor ºi adevãraþilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoþiei, care mi s-a dat mie de la Însuºi Hristos. Cãci vãzând bun cugetul vostru, lãsând pentru aceasta patria ºi rudenia, dupã cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria ºi, arãtând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, ºi cu tainicã ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, ºi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugãciunea lui cãtre Dumnezeu, am fost trimis cãtre voi. Iar voi cu credinþã ºi cu dragoste primindu-mã, harul preoþiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucreazã prin mine precum vedeþi, ºi face asemenea minuni".

Aºadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulþi ani vieþuind cu plãcere de Dumnezeu între indieni ºi, învãþându-i poruncile lui Dumnezeu, ºi spre lucrarea poruncilor prefãcându-i, s-a mutat cãtre Domnul. Ale cãrui cinstite moaºte dau tot felul de vindecãri celor ce se apropie de ele, întru slava adevãratului Dumnezeu. Amin.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.

 Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro